Platini consideră ca slab nivelul meciurilor jucate la Mondialul german

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Platini consideră ca slab nivelul meciurilor jucate la Mondialul german

Sport 04 Iulie 2006 / 00:00 904 accesări

Fostul internaţional francez Michel Platini a declarat, într-un interviu apărut în publicaţia germană "Kicker", că nivelul fotbalului jucat la CM nu este prea ridicat, din cauza "presiunii enorme" exercitată asupra jucătorilor. "Au fost meciuri bune şi partide mai puţin bune. Cred că nivelul fotbalului practicat nu este prea ridicat. Acest lucru ţine de presiunea enormă care este exercitată asupra jucătorilor", a spus Platini. Francezul făcut o paralelă între perioada cînd evolua şi cea de acum. "Cînd eram fotbalist, de exemplu în 1984, vorbeam doar cu un jurnalist. În prezent, jucătorii sînt urmăriţi de o mulţime de ziarişti", a spus fostul fotbalist, în vîrstă de 51 de ani.

Platini a precizat că brazilianul Ronaldinho, deşi este cel mai bun fotbalist din lume, "aproape că nu s-a văzut la primele meciuri ale Braziliei", spre deosebire de germanul Miroslav Klose, a cărui evoluţie l-a încîntat. Fostul campion european a menţionat că arbitrii sînt o problemă de mai mult timp. "Ei acordă prea uşor cartonaşele. Fotbalul este un sport al bărbaţilor şi sînt surprins să văd că adesea, la prima greşeală, jucătorii sînt sancţionaţi cu avertisment", a adăugat Platini.

Taguri articol


12