Poliţist constănţean acuzat de furt calificat de către procurorii bucureşteni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Agentul de poliţie rutieră Constantin Platon a fost surprins în flagrant în incinta unui parc de dezmembrări auto din capitală de unde intenţiona să “ridice“ piese de schimb pentru TIR-uri. El este cercetat în libertate sub acuzaţia de furt calificat.

Poliţist constănţean acuzat de furt calificat de către procurorii bucureşteni

Eveniment 26 Septembrie 2006 / 00:00 5003 accesări

Un poliţist din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Medgidia este anchetat de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia de furt calificat. Potrivit anchetatorilor, agentul de poliţie rutieră Constantin Platon a fost prins în flagrant, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în incinta unui parc de dezmembrări auto din capitală în timp ce-şi “alegea“ mai multe piese de schimb pentru maşini de transport de trafic greu, în speţă TIR-uri. Potrivit poliţiştilor, sora agentului de poliţie, împreună cu soţul ei, deţin o societate comercială profilată pe transport de marfă containerizat, societate ce are în dotare mai multe autotrenuri. În noaptea de sîmbătă spre duminică, după ce în prealabil se înţelesese cu paznicul respectivului parc de dezmembrări auto, poliţistul a intrat în locul cu pricina pentru a face rost de mai multe piese de schimb pentru maşinile rudelor sale. În momentul în care Constantin Platon alegea piesele pentru care se tocmise cu paznicul, în incinta societăţii şi-a făcut apariţia patronul firmei. Pus în faţa faptului împlinit, paznicul nu a recunoscut că s-a înţeles cu poliţistul aruncînd vina pe acesta, şi susţinînd că bărbatul este un hoţ care ar fi intrat fără ştirea sa în parc. Patronul a făcut sesizare la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, iar în cursul dimineţii de ieri, poliţistul Constantin Platon a fost audiat, procurorii dispunînd cercetarea acestuia în stare de libertate pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat.

Taguri articol


12