Poliţişti agresaţi în timpul unei percheziţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţişti agresaţi în timpul unei percheziţii

Eveniment 20 Octombrie 2006 / 00:00 818 accesări

Poliţiştii din Congealac au organizat, miercuri dimineaţă, mai multe percheziţii la locuinţele a trei persoane suspectate a fi autorii unor furturi comise în luna iunie. În jurul orei zece, trei echipe formate din cîte patru poliţişti s-au deplasat simultan la locuinţele lui Cătălin Marinel Dobîrceanu, Ionel Barbu şi Atanase Alexa, toţi din Cogealac. “Împreună cu alţi trei colegi din cadrul Biroului Poliţiei Rurale Năvodari, am mers la locuinţa lui Cătălin Marinel Dobîrceanu, de 21 ani. Am prezentat mandatul de percheziţie emis de procurori şi cînd am încercat să intrăm în casă tînărul a devenit agresiv”, a declarat, adjunctul şefului Poliţiei Cogealac, ag. şef Mircea Stăneaţă. Poliţistul spune că Dobîrceanu l-a înjurat apoi a început îl îmbrîncească şi să îl tragă de veston. “A ridicat pumnul şi a vrut să mă lovească. Împreună cu scms. Pavel Simion, l-am imobilizat, l-am pus la pămînt şi l-am încătuşat, după care l-am dus la sediul Postului de Poliţie”, a precizat ag. şef Stăneaţă. De acelaşi tratament a avut parte şi scms. Pavel Simion. Poliţiştii au continuat percheziţia, decoperind în casa agresorului mai multe bunuri provenind din spargerea a două locuinţe. Echipele care au percheziţionat celelalte două case nu au întîmpinat opoziţie din partea proprietarilor, în locuinţele acestora fiind descoperite alte bunuri provenind din aceleaşi spargeri. La Dobîrceanu şi complicii săi Barbu şi Alexa au fost găsite bunuri furate în valoare de peste 150 milioane lei, prejudiciu fiind recuperat în proporţie de 95 %. Cei trei hoţi au intrat în casele prădate forţînd uşile sau ferestrele, iar din interior au furat cam tot ce le-a picat în mînă, îmbrăcăminte, încălţăminte, veselă, covoare şi altele. Cătălin Marinel Dobîrceanu este cercetat acum nu numai pentru furt, ci şi pentru ultraj. Cercetările continuă întrucît poliţiştii îi suspectează pe cei trei şi de comiterea altor spargeri de locuinţe. Oamenii legii spun că aceştia sînt cunoscuţi în comună drept persoane agresive, fiind protagoniştii mai multor scandaluri de amploare.

Taguri articol


12