Portul Constanţa, ca la Rotterdam sau ca-n Hamburg?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Direcţii manageriale

Portul Constanţa, ca la Rotterdam sau ca-n Hamburg?

Eveniment 29 Mai 2013 / 00:00 1458 accesări

Trecerea acţiunilor Portului Constanţa către autorităţile locale se află în atenţia Guvernului. Prezent ieri la Constanţa, premierul Victor Ponta a declarat că dorinţa sa este de a promova un proiect amplu şi flexibil în ceea ce priveşte preluarea acţiunilor Portului Constanţa de către autorităţile locale. „Ştiu că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi primarul Constanţei s-au întâlnit cu reprezentanţii primăriei şi Portului Rotterdam, eu voi avea în Germania o întâlnire cu reprezentanţii Portului Hamburg. Vreau să găsim acea formulă care să ne asigure un management performant şi implicarea autorităţilor locale. Dar ştiţi ce vreau eu de la Portul Constanţa? Să luăm taxe. Vom discuta proiectul şi vom găsi soluţia cea mai bună”, a spus Ponta. Preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu consideră că România poate urma modele de succes din Europa, respectând legislaţia UE. „Premierul a ajuns la concluzia pe care noi constănţenii o subliniem de foarte mult timp, că Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, sub autoritatea locală, indiferent cine este primar, sau sub cea a CJ, este un bun câştigat, pentru că se pot face proiecte importante pe termene scurte, medii şi lungi între porturile Constanţa şi Rotterdam, dar şi alte entităţi. S-a dovedit că schimbările politice ale miniştrilor transporturilor, ale directorilor Portului care s-au petrecut în ultimii 23 de ani au generat lipsa unor programe de cooperare care să dezvolte traficul maritim pe Canalul Dunăre-Marea Neagră şi pe Dunăre şi care să aducă bunăstare românilor şi cetăţenilor din judeţul Constanţa”, a declarat Constantinescu. El a precizat că premierul a fost informat şi despre vizita celor 43 de ambasadori acreditaţi la Bucureşti. „Ambasadorul Georgiei ne-a readus aminte că, în 1997, România a investit peste un miliard de euro în infrastructura portuară din Batumi, dar pe care nu a folosit-o niciodată. Mai mulţi ambasadori din zona respectivă au confirmat acest lucru, dar au spus în acelaşi timp că acest coridor care leagă prin Marea Neagră Constanţa de Batumi şi, implicit, de China, este cea mai scurtă rută comercială către Asia. Din câte ştiu, în perioada următoare, premierul urmează să aibă o serie de deplasări în respectivele ţări, Georgia, Azerbaidjan, Uzbekistan, unde va avea discuţii pentru crearea acestor legături de transport de feribot, de gaz, de petrol”, a mai spus preşedintele CJC.



12