Președintele sare la gâtul procurorilor care îi anchetează fratele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Afirmaţii nedemne de un şef de stat

Președintele sare la gâtul procurorilor care îi anchetează fratele

Eveniment 15 Octombrie 2014 / 00:00 2526 accesări

Președintele Traian Băsescu a lansat, luni, un atac dur la adresa procurorilor care îl anchetează pe fratele său pentru trafic de influență. În primul rând, șeful statului a spus, la Realitatea TV, că rechizitoriul întocmit de procurori ar fi neclar, în opinia sa. "Nu am înţeles, din rechizitoriu, ziua când s-au dat banii, tranşa a doua, când s-au dat banii înapoi. Şi nu am înţeles dacă banii de care vorbea îi dădea înapoi sau îi lua", a spus Băsescu. Nu s-a mulțumit, însă, să-și exprime incertitudinile și a continuat într-o notă extrem de vehementă, calificând ancheta în urma căreia Mircea Băsescu a fost arestat preventiv drept "o făcătură milițienească". "Voi spune şi eu foarte multe despre acest caz, începând din 22 decembrie. Bercea, Abraham, e un caz, nu vi s-a părut niciodată că e aşa, ca o făcătură din asta miliţienească? Dacă mie îmi spuneţi ziua în care s-au dat banii de către Bercea, că am înţeles că sunt două tranşe, ziua când s-au dat banii înapoi şi ziua în care s-a participat la privatizarea Aversa…. Sunt multe", a mai comentat Băsescu. Ne întrebăm dacă reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, care au manifestat până acum o sensibilitate extremă când a venit vorba despre comentariile făcute de oamenii politici și de presă pe marginea anumitor dosare, se vor sesiza în privința declarațiilor grave făcute de președinte luni. Afirmațiile sale nu pot intra în tot mai vasta, se pare, categorie a presiunilor asupra Justiției, sau șeful statului se află în afara oricărei răspunderi atunci când comentează dosarele rudelor sale? Nu afectează atacul președintelui țării independența și imaginea Justiției pe care s-a lăudat, în mod obsesiv, de-a lungul mandatelor sale că a salvat-o?

BERCEA MONDIAL RĂMÂNE ÎN AREST Pe de altă parte, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne în arest preventiv, iar fiica acestuia, Izaura Anghel, în arest la domiciliu, în dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi. Decizia a fost luată ieri de magistrații Tribunalului Argeş. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Piteşti. La intrarea în Tribunal, avocatul lui Sandu Anghel, Pavel Abraham, a afirmat că pe drum a fost sunat de clientul său și că acesta i-a spus că va face plângere împotriva lui Traian Băsescu. Pe de altă parte, Abraham a declarat că afirmațiile șefului statului "nu sunt demne de un preşedinte" şi că Traian Băsescu "şi-a implicat întreaga familie în probleme care sunt discutabile vizavi de legea penală".



12