Prefectura Constanţa, în regim de avarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefectura Constanţa, în regim de avarie

Administrație 20 Februarie 2014 / 00:00 1030 accesări

AMÂNARE De ceva timp, Prefectura Constanţa este condusă de un singur om - subprefectul Radu Volcinschi. După ce, iniţial, fostul subprefect Iucsel Selamet a fost demis, în 20 decembrie, ca urmare a trimiterii sale în judecată de către DNA pentru dare de mită, instituţia l-a pierdut, la sfârşitul lunii ianuarie, şi pe prefectul Eugen Bola, care şi-a dat demisia din cauza unor erori legate de comunicarea din timpul deszăpezirii. Culmea este că, deşi au trecut aproape trei săptămâni de când bate vântul la vârful Prefecturii Constanţa, Guvernul nu a catadicsit nici până acum să-şi numească noii reprezentanţi în teritoriu. Şi asta în condiţiile în care Executivul are pe masă două propuneri clare: una pentru postul de prefect, înaintată de PNL şi care este în persoana finanţistului Siviu Coşa, iar cea de-a doua pentru postul de subprefect, funcţie pentru care UDTTMR l-a propus de Ersun Anefi. O şansă ca Prefectura Constanţa să fie în garnitură completă a fost ieri, când, iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului a figurat un proiect de hotărâre privind numirea sau destituirea unor prefecţi şi subprefecţi. Numai că, surprinzător, la finalul şedinţei Executivului, proiectul a dispărut, astfel că judeţul Constanţa mai are de aşteptat până când va avea un nou prefect şi un al doilea subprefect. Potrivit unor surse liberale, se pare că numirea reprezentanţilor în teritoriu la Constanţa va fi amânată până când vor fi lămurite lucrurile în USL.

LUPTĂ Amintim că pentru postul lăsat liber de Bola au fost luate mai multe nume în discuţie - directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Constanţa, Dumitru Mergeani, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Claudiu Teliceanu, fostul secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Albu, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Liviu Lupu, şi şeful adjunct al AJFP, Silviu Coşa.



12