Prelevare de organe, în premieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prelevare de organe, în premieră

Sănătate 21 Martie 2015 / 00:00 2306 accesări

O echipă de medici de la Institutul ”Fundeni” din Capitală a realizat zilele trecute prima operație de prelevare de organe din istoria Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe. Conducerea spitalului covăsnean a declarat că intervenția a durat șase ore, timp în care s-au prelevat ficatul, material osos și ligamente de la o pacientă de 76 de ani care suferise un atac cerebral sever, iar specialiștii au constatat în unanimitate moartea cerebrală. Organele au fost transportate la București în vederea stocării în banca de țesuturi și organe. ”A avut loc prima prelevare de organe din istoria spitalului, respectiv a regiunii Harghita și Covasna. Intervenția minuțioasă, contracronometru, de circa șase ore, în cadrul căreia au fost prelevate ficatul, respectiv material osos, precum și ligamente, a fost efectuată de către dr. Radu Zamfir, medic primar chirurg, și dr. Andrei Nica, medic primar ortoped, ambii specialiști ai Institutului Fundeni din Capitală, cu implicarea specialiștilor din cadrul instituției din Sfântu Gheorghe (...) Echipele Secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă, Chirurgie, Ortopedie și Bloc Operator ale spitalului au depus un efort demn de laudă pentru a asigura condițiile optime unei astfel de intervenții. Succesul se datorează în primul rând lucrului în echipă prestat exemplar (...) Pentru prima oară în istoria instituției, aparținătorii și-au dat acordul la donarea organelor, gest pentru care dorim să ne exprimăm din nou sincerele mulțumiri”, a declarat managerul Spitalului din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert. El a menționat că instituția pe care o conduce a primit aviz pentru prelevare de organe în octombrie 2013, iar până în momentul de față patru persoane și-au dat acceptul pentru donarea organelor în caz de deces.

            CONSTANȚA La Constanța, prima prelevare de organe de anul acesta a avut loc la finele lunii februarie. Trei români au primit o nouă șansă la viață, după ce familia unei constănțence aflate în moarte cerebrală a decis ca aceasta să salveze alte vieți. După două zile în care medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanța au încercat să îi salveze viața femeii de 46 de ani care a ajuns la spital în comă, supunând-o pe aceasta la nenumărate teste, doctorii au declarat-o pe pacientă în moarte cerebrală. I-au fost prelevate ficatul și a rinichii. La nivel național, programul de prelevare a fost extins, în prezent existând 54 de spitale care au centre. La Constanța, în 2013, primul an în care județul a devenit centru de prelevare, au avut loc două astfel de operaţiuni, din totalul de 10 morți cerebrale declarate de medici. În 2014, din nouă pacienți diagnosticați cu moarte cerebrală, au fost făcute trei prelevări, iar în acest an, cazul de luni este prima donare de organe ce are loc la Constanța. La nivel național, numărul de prelevări a crescut de la un an la altul, spun medicii constănțeni.

Taguri articol


12