Premieră regală pentru cel mai nou film din seria Harry Potter

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premieră regală pentru cel mai nou film din seria Harry Potter

Monden 31 Iulie 2008 / 00:00 861 accesări

“Harry Potter şi Prinţul Semipur”, al şaselea film al francizei create de J. K. Rowling, va fi lansat în premieră europeană pe 17 noiembrie, la Londra, în cadrul Royal Film Performance, un eveniment caritabil la care asistă unul dintre membrii familiei regale britanice. Numele membrului familiei regale care va participa la acest eveniment urmează să fie anunţat în curînd.

Ediţia de anul trecut a Royal Film Performance a fost anulată din cauza controverselor stîrnite în jurul filmului selectat, “Brick Lane”. Protestatarii erau nemulţumiţi de faptul că filmul, inspirat din romanul scriitoarei Monica Ali, prezenta rezidenţii din Brick Lane, un cartier al Londrei, ca fiind needucaţi. Potrivit purtătorului de cuvînt al Casei Regale, reacţiile stîrnite de acest film au fost luate atunci în calcul, însă evenimentul a fost anulat şi pentru că prinţul Charles şi ducesa de Cornwall nu au avut nicio zi liberă pentru a putea participa la lansare. Aceasta a fost a doua ediţie anulată a Royal Film Performance de la fondarea evenimentului, în 1946. Cealaltă ediţie anulată a fost cea din 1958. Primul film difuzat în cadrul Royal Film Performance a fost “A Matter of Life and Death” cu David Niven.

Royal Film Performance este un eveniment caritabil, fondurile strînse fiind donate Cinema and Television Benevolent Fund. Cel de-al şaselea lungmetraj din seria aventurilor lui Harry Potter este regizat de David Yates. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Daniel Radcliffe, Emma Watson şi Rupert Grint, care îşi vor relua rolurile graţie cărora au devenit celebri. Partea a cincea a francizei, “Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, a avut încasări la nivel mondial de 469 de milioane de lire sterline. Filmul a ocupat locul întîi în box office-ul britanic din 2007, după ce a obţinut cîştiguri de 49 de milioane de lire sterline.



12