Presiuni pentru anularea candidaturii lui Trump

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presiuni pentru anularea candidaturii lui Trump

Externe 11 August 2016 / 15:05 665 accesări

Presiunile din partea liderilor şi alegătorilor republicani s-au intensificat, miercuri, în sensul eliminării lui Donald Trump din cursa prezidenţială, după controversatele declaraţii percepute ca o instigare la un act de violenţă contra adversarei democrate Hillary Clinton, relatează Reuters. Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, 19% dintre alegătorii înregistraţi în Partidul Republican vor ca Donald Trump să se retragă din cursa prezidenţială, iar alţi 10% se gândesc la această posibilitate. Fostul congresman republican Joe Scarborough a afirmat într-un editorial publicat în cotidianul ”The Washington Post” că liderii Partidului Republican trebuie să găsească o modalitate de scoatere a lui Donald Trump din cursa prezidenţială. Echipa de campanie democrată a creat un site online în care politicieni republicani şi independenţi își pot anunţa susţinerea pentru Hillary Clinton. Până acum, 50 de politicieni republicani și-au anunţat susţinerea pentru Hillary Clinton, inclusiv directorul Hewlett Packard, Meg Whitman, şi fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg. Alţi politicieni republicani au semnalat că nu îl vor susţine pe Trump, dar nu vor vota nici cu Clinton.

Teoretic, Partidul Republican are posibilitatea organizării unei noi convenţii, în care electorii pot desemna un nou candidat la funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Donald Trump a generat, marţi, o nouă controversă, părând să le recomande susţinătorilor accesului la arme de foc să recurgă la violenţă împotriva adversarei sale democrate: ”Hillary vrea practic să abroge al II-lea Amendament al Constituţiei SUA. Dacă va ajunge în poziţia de a desemna judecătorii instanţei supreme, nu va mai rămâne nimic de făcut. Deşi susţinătorilor celui de-al II-lea Amendament poate le va rămâne ceva, nu ştiu. Dar vă spun ceva - ziua în care Hillary va ajunge să îşi numească propriii judecători va fi oribilă”. Al II-lea Amendament al Constituţiei SUA garantează dreptul cetăţenilor americani de a avea arme de foc. În contextul numeroaselor atacuri armate, administraţia Obama a pledat pentru limitarea accesului la arme de foc, o idee susţinută şi de Hillary Clinton. Declaraţia controversată a lui Donald Trump a generat temeri, analiştii neştiind dacă este o formă de instigare la un act de violenţă contra lui Hillary Clinton ori o referire la intensificarea activităţilor politice.

Donald Trump s-a expus unor critici dure din cauza polemicilor cu familia unui militar musulman decedat în Irak. În plus, de-a lungul campaniei, Trump a formulat o serie de propuneri controversate, precum interzicerea venirii imigranţilor musulmani în SUA, construirea unui zid la frontiera cu Mexicul şi reconfigurarea relaţiilor cu NATO, Japonia şi Coreea de Sud. De asemenea, același inepuizabil și mereu surprinzător Donald Trump l-a acuzat pe Barack Obama că ar fi... fondatorul grupării teroriste Stat Islamic, iar Hillary Clinton ar fi cofondatoarea. Afirmația a fost făcută de candidatul republican la un miting în Florida, unde a ținut să sublinieze și faptul că Obama este cel care a semănat haos în Orientul Mijlociu.



12