Presupusa autoare a crimei de la Mangalia urmează să fie arestată preventiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Presupusa autoare a crimei de la Mangalia urmează să fie arestată preventiv

Justiție 07 August 2023 / 15:34 1612 accesări

Tânăra de 18 ani, care a fost reţinută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de omor, urmează să fie prezentată, în cursul zilei de luni, în faţa instanţei de judecată în vederea arestării preventive.

Potrivit IPJ, pe numele fetei a fost emis, în noaptea de duminică spre luni, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, ea fiind considerată principalul suspect în cazul morţii fetei găsite duminică dimineaţă sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia.

Aceasta a recunoscut că și-a ucis prietenadupă ce a lovit-o, apoi i-a tăiat gâtul cu un cuțit.

Victima avea un iubit pe care-l înșela, iar prietena eiera nevoită să o acopere. Agresoarea i-a reproșat prietenei sale că își înșală iubitul, și că e sătulă să îi acopere minciunile, în fața acestuia.

S-au certat iar, în cele din urmă, a omorât-o în camera de hotel unde erau cazate, în Saturn.

A pus-o într-un geamantan, iar apoi a plecat în parc, unde a lăsat cadavrul sub o bancă, revenind la unitatea de cazare.

Reamintim că, duminică dimineaţă, cadavrul unei tinerea fost descoperit într-un parc din municipiul Mangalia. Cadavrul prezenta urme de violenţă.



Ştiri recomandate

12