Prima înfrângere pentru Viitorul după opt etape

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 24-a: ASTRA GIURGIU - FC VIITORUL 1-0

Prima înfrângere pentru Viitorul după opt etape

Sport 19 Februarie 2017 / 22:26 773 accesări
Jucătorii Viitorului mai au acum un avantaj de trei puncte faţă de a doua clasată

Jucătorii Viitorului mai au acum un avantaj de trei puncte faţă de a doua clasată

Seria pozitivă a Viitorului, liderul Ligii 1, care dura din etapa a 16-a, o remiză şi şapte victorii consecutive, s-a încheiat duminică seară la Giurgiu. Jucătorii antrenaţi de Gheorghe Hagi au cedat la limită în confruntarea cu Astra, campioana en titre ajungând acum pe poziţia a şasea, care îi asigură prezenţa în turneul play-off.

Teixeira a înscris unicul gol al partidei în minutul 58, după un corner executat foarte bine de Budescu. În minutul 79, Budescu nu l-a putut învinge pe Rîmniceanu, în situaţie de unu la unu, iar Florinel Coman a trimis puternic mingea sub transversală, în minutul 86, dintr-o lovitură liberă, însă portarul Silviu Lung jr. a intervenit salvator.

Au evoluat următoarele formaţii - Astra (antrenor Marius Şumudică): S. Lung jr. - Belu-Iordache, Oroş (67 Piţian), Fabricio, Junior Morais - Boubacar, Săpunaru (cpt.) - Al. Ioniţă II (69 Lovin), Budescu, Teixeira - D. Niculae (81 D. Florea II); Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - Benzar (cpt.), Țîru, Boli, Cr. Ganea - N. Roșu (66 Fl. Coman), Dr. Nedelcu, Purece (66 Casap) - A. Chițu, Vl. Morar, G. Iancu (46 Vînă). Cartonaşe galbene: D. Niculae, Teixeira, D. Florea II, Piţian / Țîru. Meciul a fost arbitrat la centru de Radu Petrescu.

Rezultate - vineri, 17 februarie: CFR Cluj - ASA Tg. Mureș 2-0 (Sorsa 57, Al. Păun 67); sâmbătă, 18 februarie: FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș 1-0 (Ivanovici 67), CS Universitatea Craiova - FC Steaua Bucureşti 1-2 (Zlatinski 34-pen. / Pintilii 24, G. Enache 79); duminică: Pandurii Tg. Jiu - Concordia Chiajna 0-1 (R. Costin 41).

Programul partidelor de luni, 20 februarie - ora 18.00: ACS Poli Timișoara - CSM Poli Iași, ora 20.00: FC Dinamo București - FC Botoșani. Meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport, Dolce Sport, Look TV și Look Plus.

Clasament: 1. FC VIITORUL 48p (golaveraj: 34-21), 2. FC Steaua 45p (32-20), 3. Craiova 40p (34-24), 4. Gaz Metan 38p (35-25), 5. CFR 37p (39-22), 6. Astra 35p (23-25), 7. Dinamo 32p (35-32), 8. Botoşani 29p (27-26), 9. Voluntari 29p (30-36), 10. Iaşi 26p (23-24), 11. Concordia 24p (15-28), 12. Pandurii 19p (23-37), 13. ASA 10p (19-36), 14. ACS Poli 10p (22-35). CFR și Pandurii sunt penalizate cu câte şase puncte, ASA, cu nouă puncte, iar ACS Poli, cu 14 puncte. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a decis ca echipa Gaz Metan Mediaş să primească înapoi cele trei puncte cu care fusese penalizată de către Comisia de Disciplină a FRF.



12