Prima zi de Anim\'est - surprize şi număr record de spectatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima zi de Anim\'est - surprize şi număr record de spectatori

Cultură 05 Octombrie 2009 / 00:00 422 accesări

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim\'est (2 - 11 octombrie) a fost deschis, vineri seară, la Cinema Patria din capitală, în faţa unui număr record de spectatori, de aproximativ 1.000 de persoane, dar şi cu un film-surpriză şi o întrerupere a proiecţiei principale, „Mary and Max\". Holul cinematografului a devenit neîncăpător pentru cei care au venit să vadă filmul de deschidere, „Mary and Max\", al regizorului Adam Elliot, premiat cu Oscar. După ce s-a stins lumina în sală, publicul a avut surpriza să se bucure de un scurtmetraj „creepy\", „4\", de Edouard Salier. Cînd au urcat pe scenă, „responsabilii\" festivalului, Mihai Mitrică, director, şi Vlad Ilicievici, director executiv, au explicat că au dorit să prezinte acest film ca „încălzire\" pentru „Creepy Animation Night\", o noapte cu animaţii horror prezentate în cadrul festivalului la Patria, vineri, dar şi simbolic, căci evenimentul se află la cea de-a patra ediţie.

Mihai Mitrică a declarat că a patra ediţie a evenimentului este una de cotitură, amintind că, în anii \'70, România avea unul dintre cele mai mari festivaluri de animaţie din lume, la Mamaia, care a avut însă doar trei ediţii. Acesta a explicat că actuala ediţie a festivalului Anim\'est este una crucială, avînd în vedere faptul că evenimentul a fost realizat cu un buget redus, în condiţiile în care acesta s-a extins atît ca număr de locuri de desfăşurare, cît şi ca număr de filme.

După discursurile de deschidere, publicul a intrat în lumea lui Max, un evreu obez de 44 de ani, bolnav de sindromul Asperger, newyorkez, care ajunge să întreţină corespondenţă cu o fetiţă. La aproape 20 de minute după începerea proiecţiei, cînd publicul se amuza copios de poveştile lui Max despre viaţa sa, filmul a fost oprit, organizatorii anunţînd că proiecţia a început, din motive tehnice, cu rola 2 de peliculă. În pauza necesară modificărilor tehnice, fanii festivalului au putut să discute între ei pe covorul roşu din faţa cinematografului Patria, lîngă uriaşa oaie gonflabilă, simbolul deja cunoscut al festivalului, care anul acesta, pe afişe, are un look futurist. Întorşi la film în acelaşi număr, spectatorii au putut urmări povestea lui Mary şi a lui Max, care se întinde pe parcursul a douăzeci de ani şi două continente.

Ediţia de anul acesta a Anim\'est va avea proiecţii în patru locuri: cinema Patria, Union, Elvira Popescu şi Open Air Cărtureşti din capitală. Anul acesta, festivalul cuprinde 400 de filme împărţite în 15 secţiuni, cu un total de 199 de filme în competiţie. Din juriul pentru ficţiune-internaţional (lungmetraj şi scurtmetraj) fac parte Alex. Leo Şerban, Guilaine Bergeret şi Georges Schwizgebel. Juriul pentru secţiunea românească, Balkanimation şi competiţia studenţească este format din Anne Brotot, Francoise Cathala şi Luminiţa Cazacu, în timp ce juriul pentru videoclip şi reclamă este compus din George Dorin Andreeaşu (Gojira), Dani Macarie şi Doru Trăscău.

Printre momentele importante ale festivalului se numără o secţiune dedicată marelui animator nipon Hayao Myiazaki, dar şi prezenţa lui Mike Reiss, scenarist al producţiei „Familia Simpson\", care va susţine un masterclass la Anim\'est. Programul Anim\'est nu ignoră nici animaţia românească, găzduind şi o secţiune dedicată filmelor autohtone cenzurate în perioada comunistă, dar şi un portret Luminiţa Cazacu. Alţi invitaţi ai festivalului sînt Georges Schwitzgebel, animator elveţian premiat la Cannes, Berlin, Annecy, Marie Anne Fontainer - decan al facultăţii Supinforcom Vallenciennes din Franţa, una dintre cele mai mari şcoli de animaţie din lume (care este, de altfel şi şcoala de animaţie invitată la Anim\'est) şi Pakito, publisher de benzi desenate din Franţa, care va veni la Bucureşti cu o expoziţie. Ţara invitată la festival este Cuba, iar festivalul invitat, Anima Bruxelles.

Ediţia a patra a Anim\'est cuprinde cinci secţiuni competitive (scurtmetraj, lungmetraj, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising), zece secţiuni showcase, trei jurii, două workshop-uri de animaţie şi două masterclass-uri. Singurul festival de film de animaţie din Bucureşti şi cel mai important din România, Anim\'est contabilizează, pentru primele trei ediţii, 900 de filme proiectate şi peste 18.000 de spectatori. În plus, odată cu dezvoltarea Anim\'est, s-a putut observa creşterea interesului pentru filmul de animaţie, atît din partea publicului, cît şi din partea profesioniştilor, pentru care festivalul a devenit o punte de lansare.

Taguri articol


12