Principiile noii legi a pensiilor, elaborate pînă la 15 mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Principiile noii legi a pensiilor, elaborate pînă la 15 mai

Social 30 Aprilie 2009 / 00:00 745 accesări

Un grup de lucru interministerial va elabora, pînă la 15 mai, în consultare cu partenerii sociali, principiile viitoarei legi a pensiilor. Discuţiile se vor axa şi pe legile speciale de pensionare, iar principiile stabilite atunci vor fi aprobate de Guvern. De altfel, Executivul a decis, în şedinţa de marţi, prin avizarea unei note, constituirea unui grup de lucru interministerial coordonat de Ministerul Muncii. \"Grupul de lucru are sarcina de a elabora principiile viitoarei legi a pensiilor, care va include şi legiile speciale de pensionare, pînă la 15 mai. Ca şi în cazul principiilor legii salarizării, acestea vor fi aprobate apoi de către Guvern\", a declarat consilierul pe probleme sociale al primului-ministru, Mihai Şeitan. Premierul Emil Boc a declarat în mai multe rînduri că legea pensiilor este una dintre condiţiile convenite în acordul de împrumut cu FMI şi că Guvernul şi-a propus ca aceasta să fie transmisă Parlamentului şi adoptată pînă la sfîrşitul anului.



12