Prizoniera din budă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Prizoniera din budă

Eveniment 05 Noiembrie 2009 / 00:00 453 accesări

O reclamă de-a dreptul imbecilă ne sâcâie de câteva luni bune pe micile ecrane. Pe scurt, este vorba despre o adevărată dramă a E-ului feminin. În plan general, asistăm la o luptă interioară pe altarul sacrificiului feminin, pentru că nu ştim dacă nu cumva personajul este şi mamă eroină. Iată scenariul. Chinuită de crampe, o doamnă pare a fi condamnată să moară cu zile pe drumuri. În diverse momente ale zilei, după cum ne arată clipul cu pricina, duduia se refugiază în toaleta proprietate personală. După care, la intervale scurte, reapare în dormitor, lividă, deshidratată, impacientată şi terminată. După cum ne sugerează autorul acestui film publicitar, ne aflăm în plin proces de cufureală. Din acest motiv, doamna ajunge prizoniera propriilor sale slăbiciuni în budă. Mesajul este unul existenţial. Întors de la munca de jos, soţul, galant, după vorbă şi port, o întreabă cum şi-a petrecut timpul acasă. Sleită de puteri, doamna îi dă de înţeles că, fiind deranjată la stomac, a stat toată ziua pe “tron”. În plan politic, secvenţa cu pricina a generat numeroase confuzii şi controverse. S-a spus, de pildă, că respectivul clip publicitar ar avea un mesaj ascuns şi s-ar adresa monarhiştilor. Prevestitorii de dezastre, care au promovat şi gripa porcină în plan electoral, au mers mult mai departe. În lipsa bornelor kilometrice, nu se ştie până unde, dar mesajul lor a fost catalogat ca fiind unul de-a dreptul provocator. “Este un atac direct la adresa monarhiei” - au ţipat simpatizanţii singurului nostru rege în viaţă! Ba, mai mult decât atât, se presupune că, din cauza acestei proiecţii scandaloase, domnul Duda s-a retras din cursa prezidenţială. Vorbeam mai sus despre mesajul existenţial al acestui clip publicitar. În esenţă, după conceptul cultului personalităţii de la noi, ridică în slăvi calităţile unui medicament menit să contribuie decisiv la eradicarea constipaţiei. În opinia mea, laudele nu au nicio legătură cu realitatea. Drept dovadă, în ciuda bulinelor pe care le înghite oropsita, nu se rezolvă nimic! Ca atare, a doua zi, ca să nu mai spun că şi în următoarele care vin, doamna continuă să stea prizonieră în buda casei sale. Chiar dacă ficţiunea nu o spune clar, e limpede că, în ciuda laudei de sine despre medicamentul prezentat, avem de-a face cu o condamnare la domiciliu forţat. Cine îşi permite să iasă de nebun pe stradă când este lovit de pântecăraie? În materie de dramatism, povestea doamnei întrece orice telenovelă de prânz sau de seară. Femeia despre care vă vorbesc, la un pas de a deveni eroină naţională, trage zilnic la galere. Este, desigur, o figură de stil, pentru că, în realitate, dumneaei trage în draci apa la closet. Trag şi eu concluzia că tratamentul cu pricina contribuie decisiv la creşterea cheltuielilor de întreţinere, doamna fiind locatară la bloc…

Taguri articol


12