Proces împotriva autorilor unei biografii a partenerei preşedintelui Hollande

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proces împotriva autorilor unei biografii a partenerei preşedintelui Hollande

Monden 11 Decembrie 2012 / 00:00 330 accesări

Justiţia franceză examinează plângerea pentru defăimare depusă de partenera preşedintelui francez, Valerie Trierweiler, împotriva autorilor unei biografii în care aceştia îi evocă viaţa privată, inclusiv amoroasă. Cu câteva ore înaintea audierii, un post francez de radio a dezvăluit că preşedintele Francois Hollande, dar şi ministrul său de Interne, Manuel Valls, au scris fiecare câte o scrisoare tribunalului, în care susţin plângerea depusă de Valerie Trierweiler împotriva autorilor biografiei sale, intitulată ”La Frondeuse”. Scrisoarea lui Francois Hollande a declanşat deja critici în presă, care îl acuză de amestec într-un proces judiciar.

În scrisoarea sa, preşedintele denunţă drept ”pură fabulaţie pasaje ale cărţii cu privire la o pretinsă scrisoare care nu a fost scrisă niciodată şi care nu a ajuns, deci, niciodată la pretinsul destinatar”. Liderul de la Champs Elysee se referă la o scrisoare pe care, potrivit autorilor cărţii, ar fi trimis-o fostului premier de dreapta Edouard Ballardur. Potrivit autorilor, liderul socialist ar fi căutat astfel să îl întâlnească şi să se apropie de Balladur. Valerie Trierweiler reclamă suma de 80.000 de euro despăgubiri şi 5.000, cheltuieli de judecată, atât din partea autorilor Christophe Jakubyszyn, şeful serviciului politic al postului TF1-LCI şi Alix Bouilhaguet, reporter la serviciul politic al postului France2, cât şi a editorului lor, Yves Derai, reprezentând Editions du Moment. Valerie Trierweiler reclamă, totodată, suma de 70.000 de euro, despăgubiri, revistei ”Point de Vue”, care a publicat, la începutul lui octombrie, un interviu cu autorii biografiei. Lucrarea s-a vândut, potrivit editorului, în aproximativ 20.000 de exemplare. Autorii evocă, în carte, o relaţie intimă pe care ar fi avut-o, în trecut, Valerie Trierweiler cu Patrick Devedjian, preşedintele UMP în cadrul Consiliului General din Hauts-de-Seine.

Taguri articol


12