Programul de evaluare a stării de sănătate va include şi servicii de planificare familială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul de evaluare a stării de sănătate va include şi servicii de planificare familială

Social 13 Septembrie 2007 / 00:00 732 accesări

Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri că Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei va oferi servicii de prevenire a cancerului, diabetului, precum şi servicii de planificare familială, continuînd astfel un program româno-american desfăşurat pe şase ani. Programul \"Iniţiativa pentru Sănătatea Familiei din România 2001 - 2007\", care a început în 2001 prin semnarea memorandum-ului de înţelegere între Guvernul american şi cel al României, în care americanii au investit 19 milioane de dolari, s-a încheiat. Programul a vizat ca serviciile de planificare familială şi contraceptivele să fie accesibile, să informeze populaţia de existenţa acestora şi să formeze specialişti în domeniu. \"Ministerul Sănătăţii a decis să includă serviciile de planificare familială şi de asistenţă a gravidei atît în pachetul de servicii de bază pentru populaţia asigurată, cît şi în pachetul minimal pentru populaţie, iar Casa de Asigurări de Sănătate plăteşte aceste servicii\", a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Nicolăescu a explicat că programele de sănătate s-au concentrat pe aspecte concrete ale sănătăţii femeii şi copilului, însă programele de planificare familială au fost iniţiate de ONG-uri sprijinite de Agenţii Internaţionale. \"Ulterior, s-a implicat şi Ministerul Sănătăţii şi a integrat într-un program naţional serviciile de planificare familială, care primesc bani anual de la stat. În 2007, s-au alocat pentru achiziţionarea de contraceptive cinci milioane de lei\", a spus ministrul Sănătăţii. Chiar dacă ajutorul american s-a sfîrşit, ministerul este hotărît să ducă mai departe eforturile. Astfel, demnitarul a anunţat că Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei va asigura din a doua jumătate a anului 2008 serviciile de planificare familială. \"Programul de evaluare urmăreşte prevenţia şi se va dezvolta pe prevenţie în ceea ce priveşte cancerul şi diabetul, dar şi pe ceea ce înseamnă planificare familială şi contracepţie\", a spus ministrul, precizînd că programul va avea caracter permanent. \"Vom începe probabil cu cancerul de col-uterin, cel mai frecvent la femei. Vom începe şi cu teste Papa Nicolau, dar sînt foarte costisitoare, de aceea, s-a hotărît ca prevenţia să fie pentru început pentru cinci ani, astfel încît să includem toate femeile cu risc de cancer de col uterin\", a continuat ministrul.

Mai puţine avorturi în România

Statisticile indică faptul că în urma programului româno-american, rata avorturilor a scăzut de trei ori, mai multe persoane folosesc contraceptive, mortalitatea maternă din cauza avorturilor s-a redus cu 37% şi peste 80% din populaţia din mediul rural accesează uşor serviciile de bază de sănătate privind reproducerea şi planificarea familială, avînd acces şi la contraceptive gratuite. De asemenea, peste 9.000 de cadre medicale din asistenţa primară de sănătate de la oraş şi din mediul rural oferă consiliere, consultaţii şi contraceptive gratuite. Conform ministrului Sănătăţii, 90.000 de paciente din 52 de maternităţi incluse în program au beneficiat în 2007 şi de servicii de planificare familială. Pe lîngă acestea, ministrul a menţionat ca realizări ale programului elaborarea normelor tehnice anuale privind programele de asistenţă a mamei şi copilului, stabilirea unui sistem de management al informaţiei privind gestionarea contraceptivelor, precum şi programele care urmăresc reducerea discriminării persoanelor seropozitive.



12