Programul locuinţelor ieftine a redus şomajul în Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pansament anti-criză

Programul locuinţelor ieftine a redus şomajul în Constanţa

Administrație 20 Septembrie 2011 / 00:00 2843 accesări

UNICAT În anul 2008, când România înregistrase o creştere economică spectaculoasă la nivel european, Primăria Municipiului Constanţa demara un program unic la nivel naţional de susţinere a tinerilor: „Programul de locuinţe ieftine pentru tineri”. Entuziasmaţi de iniţiativa municipalităţii, peste 16.000 de tineri s-au înscris în program, ba mai mult decât atât, au existat şi tineri din ţară care s-au mutat la Constanţa pentru a putea beneficia de acest program. Din nefericire, anul 2009 s-a dovedit a fi anul declinului economic la nivel mondial, România fiind şi ea afectată de criză. Unii dintre constructorii angrenaţi în programul de locuinţe ieftine s-au văzut nevoiţi să renunţe la construcţii, neamaiavând posibilităţile financiare de susţinere a programului. În aceste condiţii, municipalitatea a solicitat ajutorul altor firme de construcţii pentru a putea duce la bun sfârşit programul demarat în anul 2008. SC ABC Val SRL a fost una dintre societăţile care s-a implicat încă de la început în program. Directorul general al ABC Val, Vasile Costea, a declarat că implicarea în programul Primăriei Constanţa s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. „Programul de locuinţe ieftine pentru tineri a însemnat pentru noi, ca societate de construcţii cu un număr considerabil de angajaţi, un ajutor într-o perioadă de criză economică, prin faptul că nu am trimis oamenii în şomaj indiferent că au fost ingineri, muncitori sau şoferi. Programul a fost şi o provocare pentru noi, având în vedere că am fost ultimii care am început blocurile, dar primii care le-am terminat. Acest program ne-a ajutat să demonstrăm că în condiţii de criză putem să lucrăm, chiar şi fără profit”, a declarat Vasile Costea.

CÂŞTIG El a precizat că păstrarea angajaţilor a fost cel mai însemnat câştig pentru firma pe care o conduce. „În momentul în care am contractat lucrarea, profitul a fost extraordinar de mic. Pe parcursul derulării programul am constatat că nu a existat un profit material, dar că a existat un alt fel de profit care a compensat profitul material. Un profit pentru noi a fost menţinerea forţei de muncă calificată. A fost un profit pentru noi ca societate pentru că am reuşit să dăm de lucru fabricilor de betoane, de pvc, de tâmplărie. De fapt, acest program a fost un profit pentru multe societăţi din Constanţa pentru că a ajutat la menţinerea şi chiar dezvoltarea pe orizontală în anumite domenii”, a spus Costea. Directorul ABC Val susţine că ar face acelaşi lucru dacă ar fi să se întoarcă înapoi în 2008, fără niciun regret. „În cazul în care Primăria Constanţa va dori să continue acest program, voi fi unul dintre cei care mă voi alătura eforturilor municipalităţii, nu atât pentru Primărie, cât pentru tinerii din Constanţa care au beneficiat şi pot beneficia de un astfel de program. Cei care au contractat deja apartamentele sunt mulţumiţi că pe timp de criză au reuşit să-şi ia o locuinţă nouă la un preţ de 500 de euro metrul pătrat”, a mai spus Costea. Afirmaţiile omului de afaceri nu fac decât să confirme că proiectul Primăriei Constanţa a menţinut pe linia de plutire firmele implicate în programul de locuinţe ieftine, că proiectul municipalităţii a menţinut locuri de muncă, în timp ce la nivel naţional zeci de mii de români au fost trimişi în şomaj. Poate că, dacă la nivel central se trecea peste lupta politică şi un astfel de proiect era preluat la nivel naţional, acum am fi vorbit despre o Românie stabilă şi despre o rată a şomajului mult mai mică, dar şi despre o economie ceva mai solidă.



12