Proiecte româno-bulgare, finanţate de UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiecte româno-bulgare, finanţate de UE

Administrație 24 Septembrie 2008 / 00:00 636 accesări

Autorităţile locale de la nordul şi sudul frontierei româno - bulgare au stabilit cadrul instituţional de colaborare pentru atragerea a peste 327 de mii de euro din fondurile europene, pentru trei proiecte comune de cooperare, finanţate prin programele Phare. Cel mai amplu proiect transfrontalier, care are termen de finalizare la sfîrşitul anului viitor, în valoare de 140,3 mii de euro, are la bază o asociere instituţională între Primăria comunei Ostrov şi cea oraşului bulgăresc Silistra, Direcţia Apelor Dobrogea - Litoral România şi Asociaţia „Dobrogea Dunăreană” Silistra - Bulgaria, în vederea consolidării malurilor Dunării. Potrivit primarului comunei Ostrov, Niculae Dragomir, proiectul intitulat „Ape comune, probleme comune” prevede cooperarea transfrontalieră pentru îmbunătăţirea managementului situaţiilor de risc la inundaţii şi eroziunii malurilor, constituind o primă etapă dintr-un program mai amplu al autorităţilor române şi bulgare privind întărirea malurilor Dunării în vederea evitării inundaţiilor şi surpărilor de teren. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare CBC România - Bulgaria 2006, beneficiarii direcţi fiind comunităţile locale, precum şi comunităţile de afaceri din Ostrov şi Silistra. „În cadrul acestui proiect vor fi realizate studii de fundamentare a lucrărilor hidrotehnice de protecţie a malului drept al Dunării, în zona Ostrov - Silistra, atît în zona românească, cît şi în cea bulgară, prin întocmirea studiului de gospodărire a apelor, studiilor meteo şi hidrologice, studiilor geologice şi geotehnice, studiului de impact asupra mediului, studiului de fezabilitate, urmărind sensibilizarea populaţiei privind avertizările hidro-meteorologice şi reacţia faţă de situaţiile de urgenţă, bugetul total al proiectului fiind de 159.479 euro, din care 140.341,52 euro reprezintă contribuţia UE”, a precizat primarul Niculae Dragomir.

În acelaşi timp, Primăria municipiului Medgidia, în parteneriat cu Asociaţia pentru colaborare şi dezvoltare transfrontalieră „Dobrogea Dunăreană” din Silistra, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Constanţa, Asociaţia de Dezvoltare Zonală Medgidia şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Medgidia a lansat, săptămîna trecută, proiectul privind „Refacerea habitatului natural în zonele locuibile din teritoriile de dezvoltare Medgidia - Silistra”, în cadrul programului Phare CBC România - Bulgaria 2006. Scopul proiectului este de elaborare a studiilor şi dezvoltare a unui program de cercetări pentru a sprijini şi promova implementarea în cadrul comunităţilor locale din zonele transfrontaliere Medgidia - Silistra a principiilor dezvoltării durabile în ariile locuibile. „Baza acestui proiect, în valoare totală de 135.872 euro, o constituie, în primul rînd, punerea la punct a unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor urbane şi comunale, partea română fiind preocupată de elaborarea studiului de fezabilitate pentru colectarea selectivă a deşeurilor în localităţile rurale Castelu, Cuza Vodă, Tortomanu, Siliştea, Mircea Vodă şi Peştera şi amplasarea a patru staţii de compostare a deşeurilor, precum şi punerea în funcţiune, la Medgidia, a instalaţiilor de depozitare, sortare, reciclare şi transformare a deşeurilor rurale şi urbane, proiectul avînd o perioadă de finalizare de 14 luni”, a declarat primarul Medgidiei, Marian Iordache.

La rîndul lor, fermierii dobrogeni, din România şi Bulgaria, au pus, la sfîrşitul săptămînii trecute, bazele primei asociaţii transfrontaliere a producătorilor agricoli. Asociaţia are ca obiectiv îmbunătăţirea cooperării şi a premiselor de acces la un pachet integrat de servicii şi finanţări europene, destinate prestatorilor şi beneficiarilor activităţilor economice din domeniul agriculturii. Bugetul total al proiectului, în care parteneri sînt Consiliul Local Deleni alături de Consiliul Local al localitatii Dobrichka, din districtul Dobrich, este de 57.000 euro, din care contributia PHARE este de 50.700 euro. Asociaţia transfrontalieră urmează să faciliteze, pe termen lung, organizarea de manifestări specifice, tîrguri comune, simpozioane pentru promovarea produselor agricole, în cadrul cărora producătorii se vor putea asocia şi vor putea primi servicii specializate de asistenţă şi consultaţii agro-zootehnice. Grupul ţintă îl constituie cei 450 de producători agricoli din Deleni şi localitatea bulgărească Dobrichka, asociaţia trasfrontalieră urmînd să fie înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Tribunalul Constanţa.



12