PSG aspiră şi la gloria europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, optimi de finală

PSG aspiră şi la gloria europeană

Sport 12 Februarie 2013 / 00:00 419 accesări

Sezonul fotbalistic european debutează în această seară, odată cu primele două partide din optimile de finală ale UEFA Champions League. Cotată cu prima şansă, Juventus va juca la Glasgow, în compania singurei echipe care a învins FC Barcelona în faza grupelor în ultimii trei ani! Interesant este faptul că în ultimele 23 de partide jucate acasă în UCL, Celtic a pierdut doar de două ori, de fiecare dată în faţa... Barcelonei! Ambele echipe se prezintă în formă la acest meci, fiind lidere în întrecerile interne. Mult mai echilibrat se anunţă meciul de la Valencia, spaniolii fiind neînvinşi în faţa unei echipe franceze din... 1980 încoace, atunci când FC Nantes i-a bătut cu 2-1! Dar acum vine în vizită Paris Saint Germain, în postura unei super-echipe şi cu un antrenor - Carlo Ancelotti, recunoscut pentru... apetenţa sa pentru cupele europene! Chiar dacă la francezi va lipsi Thiago Silva, PSG va avea un atu de temut - Ibrahimovic, unul dintre cei mai în formă atacanţi ai momentului.

Programul din această seară, ambele partide urmând să înceapă la ora 21.45: Celtic Glasgow - Juventus Torino (în direct la TVR 1, Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2) şi FC Valencia - Paris Saint Germain (în direct la Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1).



12