RAJDP, fără buget pentru că... PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără explicații logice

RAJDP, fără buget pentru că... PNL

Politică 13 Februarie 2015 / 00:00 2024 accesări

            Consilierii județeni, întruniți, ieri, în prima ședință a Consiliului Județean Constanța (CJC) din acest an, au lăsat Regia Județeană Autonomă de Drumuri și Poduri (RAJDP) fără buget. Motivul? Aleșii județeni ai noului PNL au votat împotriva proiectului prin care se aloca bugetul RAJDP pentru 2015, fără a avea un motiv logic. „Nu înțeleg motivul sau nemulțumirea pe care o aveți vizavi de proiect“, a punctat vicepreședintele CJC Cristian Darie. „Știm că sunt probleme la RAJDP, în sensul în care conducerea instituției și cea a CJC sunt anchetate de Direcția Națională Anticorupție și de aceea am decis să votăm împotriva proiectului. Nu se fac anchete acolo?“, a întrebat consilierul județean PDL George Măndilă, acceptând faptul că instituția are nevoie de buget pentru a funcționa. Cu toate acestea, singura justificare a consilierilor PNL și PDL a fost că votul este unul politic și că nu vor să aprobe bugetul pentru RAJDP. În schimb, vicepreședintele CJC Cristinel Dragomir a declarat că, din cauza consilierilor PNL și PDL, Regia va funcționa în baza bugetului de anul trecut.

            BANI ALOCAȚI DOAR PE PROIECTE În privința bugetelor celorlalte instituții aflate în subordinea Consiliului, ele au fost aprobate fără dureri de cap și dispute politice. Fiecare instituție a primit un buget mai mare decât cel de anul trecut, cei mai mulți bani acordați în plus fiind pentru investiții. CJC a alocat bani și pentru cluburile sportive și activitățile culturale. 15 milioane de lei a pregătit instituția în acest an pentru sectorul respectiv, însă banii vor pleca din buzunarul CJC doar în baza unor proiecte. O noutate în acest an este că CJC nu va mai aloca fonduri pentru dezvoltare locală primăriilor din județ, banii pentru administrațiile locale venind direct de la bugetul de stat către autorități. „Cert este că bugetul de la care pornim anul acesta este mai mare decât cel de anul trecut și avem de dus la capăt proiecte importante“, a mai spus Dragomir.

Taguri articol


12