Raţ a fost inclus de UEFA în echipa ideală a preliminariilor EURO 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Recunoaștere a valorii și constanței pentru căpitanul echipei naționale de fotbal a României

Raţ a fost inclus de UEFA în echipa ideală a preliminariilor EURO 2016

Sport 14 Octombrie 2015 / 18:42 720 accesări

Fundaşul stânga și căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Răzvan Raţ, a fost inclus de UEFA în echipa ideală a preliminariilor Campionatului European din 2016. De asemenea, portarul Ciprian Tătăruşanu a fost desemnat ca rezervă a belgianului Thibaut Courtois. Reamintim că România a obţinut calificarea la turneul final din Franţa după ce a ocupat locul al doilea în Grupa F.

Nu este întâmplătoare alegerea celor doi printre cei mai valoroși fotbaliști europeni din calificările pentru EURO 2016. România nu a primit decât două goluri în 10 partide, având cea mai bună defensivă din preliminarii, iar Tătăruşanu și Raţ au fost integraliști în nouă dintre cele zece partide jucate de tricolori.

Echipa ideală din preliminariile Campionatului European din 2016 este următoarea: Thibaut Courtois (Belgia) - Matteo Darmian (Italia), Ashley Williams (Ţara Galilor), Gary Cahill (Anglia), Răzvan Raţ (România) - Gylfi Sigurdsson (Islanda), Steven Davis (Irlanda de Nord), David Alaba (Austria) - Thomas Muller (Germania), Robert Lewandowski (Polonia), Gareth Bale (Ţara Galilor).

Rezerve: Ciprian Tătăruşanu (România), Jordi Alba (Spania), Kamil Glik (Polonia), Marek Hamsik (Slovacia), Ivan Perisici (Croaţia), Kevin De Bruyne (Belgia), Artiom Dziuba (Rusia).

Citește și:

România se va afla în a treia urnă valorică

Taguri articol


12