Regretatul Dumitru Rucăreanu, incinerat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regretatul Dumitru Rucăreanu, incinerat

Cultură 09 Martie 2013 / 00:00 712 accesări

Actorul Dumitru Rucăreanu, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 81 de ani şi a fost incinerat miercuri, în secret, conform dorinţei sale testamentare. Bolnav de cancer la pancreas, de mai bine de un an, actorul care a interpretat numeroase roluri pe scena Teatrului de Comedie din Capitală îşi exprimase dorinţa ca incinerarea sa nu fie transformată într-un „circ mediatic”, aşa cum se întâmplase în cazul lui Sergiu Nicolaescu. De altfel, în ultimii ani de viaţă, Dumitru Rucăreanu fusese o prezenţă discretă în spaţiul public.

Dumitru Rucăreanu s-a născut pe 26 octombrie 1932, la Ghimbav, în judeţul Braşov şi a absolvit Facultatea de actorie în cadrul IATC Bucureşti, în 1956. Fire sensibilă, artistul a fost pasionat de muzică, lansând, în urmă cu câţiva ani, albumul „Sunt vagabondul vieţii mele”, pe versuri de Temistocle Popa. De-a lungul carierei sale de actor de teatru, dar şi de film, el a primit numeroase distincţii şi premii, printre care trofeul de excelenţă la Gala Festivalului Comediei Româneşti din 2010. El fusese propus să primească premiul pentru întreaga activitate la gala UNITER din acest an.

Taguri articol


12