Reproşuri în PDL după eşecul din alegeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbateri dure

Reproşuri în PDL după eşecul din alegeri

Politică 12 Decembrie 2012 / 00:00 454 accesări

SE CERE ANALIZĂ Rezultatele obţinute de ARD la alegerile parlamentare au condus imediat la desfiinţarea alianţei electorale şi bineînţeles la un noi război intern. Mai exact, cei care au fost marginalizaţi în urma venirii lui Vasile Blaga la conducerea PDL au acum motive să sară la gâtul preşedintelui PDL, cerându-i să-şi depună mandatul. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că nu a avut discuţii în partid privind demisia lui Vasile Blaga, opinia sa fiind că acesta ar trebui să-şi depună mandatul ca gest firesc, necesar pentru relansarea dreptei. „Este necesară o analiză în primul rând la PDL, aşa cum s-au analizat alegerile locale, atunci când s-a cerut ca întreg Biroul să-şi depună mandatul. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi acum”, a declarat Falcă. Elena Udrea, exilată la Piatra Neamţ, acolo unde a reuşit să prindă prin redistribuire un loc în Parlament, spune că era mai bine dacă în loc să fie constituită ARD, Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu ar fi intrat în PDL, iar partidul ar fi rămas cu brandul său. „Sunt de acord că prostia se plăteşte. A fost o decizie luată de întreg partidul. Cu toţii am fost de acord să constituim ARD. Şi mie mi s-a reproşat că ARD e o soluţie prin care să ne ascundem de PDL. Cred că era mai bine dacă rămâneam cu brandul PDL în loc să demolăm liderii care au fost la conducerea partidului în perioada în care am guvernat”, a declarat Elena Udrea.

SAU DEMISIE Şeful grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că o eventuală demisie a liderului PDL, Vasile Blaga, în urma eşecului de la alegeri, ar fi o decizie la cald şi că în astfel de situaţii trebuie făcută o analiză şi apoi trebuie luate decizii. Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda susţine că responsabilitatea faţă de rezultatele catastrofale la alegeri nu poate fi eludată, singura soluţie fiind organizarea cât mai repede a unei Convenţii Naţionale. „Eu, când am pierdut alegerile pentru Bucureşti, mi-am dat demisia, la Ministerul de Interne mi-am dat demisia, asta este o situaţie mai complicată. Eu cred că până la urmă ar fi oportună în primăvară o Convenţie Naţională. Până la urmă, o conducere a partidului, care va fi ea, va trebui validată de un congres pentru a putea trece la restructurarea partidului. Avem nevoie efectiv de asta”, a declarat Vasile Blaga.



12