Români, la picioarele americanilor de pe luxosul pasager „Galaxy”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Români, la picioarele americanilor de pe luxosul pasager „Galaxy”

Eveniment 30 Octombrie 2006 / 00:00 1173 accesări

Una dintre cele mai mari şi luxoase nave de pasageri din lume, „Galaxy“, a sosit saptămîna trecută la Constanţa. Toţi cei peste 1.800 de turişti aflaţi la bord, în majoritate americani, au vizitat la alegere oraşul, staţiunile de pe litoral sau Delta Dunării. Pasagerul de cinci stele impresionează prin mărime, fiind cea mai mare navă de croazieră care a acostat la Constanţa. Avînd 264 metri lungime şi 10 punţi, „Galaxy“ este o imensitate. Echipajul pasagerului este format din 867 de membri, printre care se numără şi peste 30 de români. Dacă cei aflaţi pe cheu au amuţit de uimire la vederea pasagerului, pentru românii din echipaj „Galaxy“ nu mai reprezintă altceva decît o sursă foarte mare de venit, bani pe care la noi în ţară doar cei care ocupă funcţii de conducere îi cîştigă. Nava a staţionat în Portul Constanţa circa zece ore, timp în care românii au profitat şi şi-au chemat familiile şi prietenii pentru a le arăta unde muncesc şi trăiesc ei în lunile de „pribegie“.

Marinari de nevoie

Pasagerii de pe navă au declarat că viaţa la bord este mai mult decît frumoasă, însă nu acelaşi lucru l-au spus şi românii aflaţi în echipaj. „Sînt aici în primul rînd pentru bani. Cîştig destul de bine. Pot să spun că aici cîştig cît primeşte în România unul cu trei facultăţi. Mai mult, în cei cinci ani de cînd lucrez pentru această firmă am văzut toată Europa, America de Nord, Brazilia, Alaska, locuri pentru care alţii plătesc mii de euro“, a spus braşoveanul Cătălin Arion, ospătar într-unul din restaurantele de pe vas. Totuşi, tînărul s-a întristat cînd a venit vorba de familie. „Viaţa pe mare presupune multe dezavantaje, iar cel mai mare dintre ele este că nu poţi să îţi întemeiezi o familie. Cel puţin eu consider că din cauza plecărilor repetate s-ar distruge“, a mărturisit braşoveanul. Acesta a spus că, dintre toate locurile pe care le-a vizitat, cel mai mult i-a plăcut New York-ul, însă nici nu se gîndeşte să se stabilească acolo. „Mai navighez vreo doi ani, după care mă las. Sper să reuşesc să îmi deschid o afacere a mea. Pînă acum tot ce am strîns am investit în pămînturi şi un apartament“, a spus ospătarul.

Cei mai mulţi români aflaţi pe vas au spus că principalul motiv pentru care au ales marinăria sînt banii. „La început te încîntă tot ce este în jurul tău, însă durează maximum un an. Apoi stai aici pentru bani. Te obişnuieşti să trăieşti într-un anume confort, iar salariile din ţară nu-ţi asigură nici măcar un trai modest“, a spus Cristina Boromiza, din Constanţa, ghid pe pasager. Totuşi, nici banii care se cîştigă pe mare nu sînt foarte mulţi. Cătălin Arion a explicat că angajaţii au un salariu minim, la care se adaugă diferite forme de venit. „De exemplu, un crupier are un salariu de 500 de dolari, la care se adaugă bonusuri lunare, iar în funcţie de cît de bine îşi face treaba, cu bonusuri şi şpagă poate ajunge la 1.500 $/lună“, a spus Arion. El a adăugat că românii sînt apreciaţi de turiştii străini pentru că sînt muncitori, dar şi foarte veseli.

Bacşiş obligatoriu

Ca un lucru inedit, românii de pe „Galaxy“, au declarat că şpaga pe care o dau clienţii este un lucru obişnuit, aproape obligatoriu pentru fiecare serviciu. În plus, aceştia spun că americanii sînt diferiţi: bogaţi, săraci, darnici, dar şi zgîrciţi. „Dacă eşti bine pregătit, cîştigi mai mult. Dacă eu ca ospătar pot să duc 12 farfurii odată şi mai şi zîmbesc celor pe care îi servesc, mi-am asigurat un bacşiş pe măsura efortului“, a spus Cătălin Arion. Acesta a adăugat că şi ei plătesc bacşiş la rîndul lor. „Pe vas sînt shop-uri. Cînd cumpărăm ceva de acolo avem un discount asigurat, însă trebuie să plătim tradiţionalul bacşiş“, a explicat ospătarul.

Taguri articol


12