România, percepută ca una dintre cele mai corupte ţări din regiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, percepută ca una dintre cele mai corupte ţări din regiune

Eveniment 05 Aprilie 2007 / 00:00 610 accesări

România ocupă locul 46 din 50 de state analizate în funcţie de percepţia corupţiei pe baza anchetelor şi sondajelor de opinie, în urma majorităţii statelor din regiune, potrivit unui studiu al Centrului Român de Politici Economice (CEROPE). În studiul realizat de CEROPE pentru Comisia Naţională de Prognoză (CNP) se arată că România a obţinut trei puncte în ceea ce priveşte percepţia corupţiei, din cele 10 posibile, ceea ce semnifică "o extensie îngrijorătoare a acestui fenomen". Percepţia corupţiei este un indice sintetic evaluat de Transparency International, pe baza anchetelor şi sondajelor de opinie, în special din mediile de afaceri. Cele mai bune punctaje au fost obţinute de Finlanda şi Noua Zeelandă, cu 9,6 puncte. Dintre statele foste comuniste, pe primele locuri se află Estonia (6,4 puncte) şi Slovenia (6,1 puncte). Ungaria a obţinut cinci punte, iar Bulgaria, patru puncte. Majoritatea statelor dezvoltate din UE, cu punctaje cuprinse între 7 şi 9,5 puncte, se găsesc între primele 20 ţări cele mai puţin corupte, iar ţările din Europa Centrală şi de Est, cu 3,5-6 puncte se situează relativ compact între locurile 30 şi 45. În urma României se plasează Republica Moldova, Argentina, Ucraina şi Rusia. În altă ordine de idei, Martina Dobringer, directorul general al Coface Austria, una dintre agenţiile care acordă ratinguri de ţară, a declarat ieri că, în România, corupţia continuă să rămînă principala problemă, iar absorbţia fondurilor europene va reprezenta o provocare importantă. În prezent, ratingul acordat de Coface se situează în clasa de risc "A4". Clasificarea Coface include şapte clase de risc: "A1", "A2", "A3", "A4", "B", "C", "D", iar calificativele sînt actualizate trimestrial. Instituţia emite ratinguri pentru 151 de state, măsurînd riscul mediu al apariţiei incidentelor de plată la companiile dintr-o anumită ţară. Ratingul "A4" indică un risc mediocru al plăţilor, care se poate înrăutăţi din cauza unui mediu economic şi politic ce se deteriorează. Probabilitatea de neplată este încă admisibilă.

Taguri articol


12