România şi Marea Britanie şi-au împărţit victoriile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga Europeană la volei masculin

România şi Marea Britanie şi-au împărţit victoriile

Sport 22 Iunie 2010 / 00:00 544 accesări

Marea Britanie şi România au obţinut fiecare câte un succes în etapa a treia din Liga Europeană la volei masculin. După 3:1 pentru gazde în prima întâlnire, disputată sâmbătă, tricolorii s-au revanşat duminică, însă victoria s-a conturat greu, fiind obţinută după cinci seturi. Selecţionerul Stelian Moculescu a trimis pe teren aceeaşi formulă de start ca şi sâmbătă, însă din setul al doilea a efectuat o mutare foarte îndrăzneaţă: a intrat Lică pe postul de universal, iar Chiţigoi a trecut extremă, post pe care a mai evoluat şi la Dinamo, cu ani în urmă. Cu cele 22 de puncte realizate de Chiţigoi şi Lică, România a reuşit să-i învingă pe britanici cu 3:2 şi să spele ruşinea înfrângerii de sâmbătă. „Echipa a avut o cu totul altă faţă duminică. Atitudinea a făcut diferenţa: duminică au jucat volei, după ce sâmbătă au asistat la un meci de volei! Câteodată ai nevoie şi de puţin noroc, dar norocul şi-l face şi omul cu mâna lui, ca să revin la atitudinea pe care au avut-o jucătorii pe teren”, a declarat Moculescu după meciul al doilea. „Am jucat mai bine ca în primul meci. Se pare că ne-am învăţat lecţia. Am greşit mai puţin şi am servit foarte bine”, a spus şi constănţeanul Radu Began, căpitanul naţionalei României. „Românii au jucat mai bine decât noi duminică. Acesta e adevărul. Ne-a lipsit concentrarea pe care am avut-o în primul meci”, a afirmat Sebastian Pipes, căpitanul naţionalei Angliei, un coordonator înalt de 2,04 m!

Tot în grupa României, Spania a reuşit două victorii în faţa Slovaciei, chiar în deplasare, dar asta pentru că selecţionerul Julio Velasco a completat lotul cu trei titulari care au jucat în calificările pentru Campionatul European şi care au absentat până acum în Liga Europeană: Sevillano, Perez şi Noda. Grupa A rămâne deschisă oricărui rezultat, toate cele patru echipe având încă şanse la primul loc! În etapa viitoare, a patra, România va juca pe teren propriu cu Marea Britanie. Partidele vor avea loc vineri şi sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa.

Clasament Grupa A

1. ROMÂNIA 6 4 2 15:11 10

2. Marea Britanie 6 3 3 13:10 9

3. Spania 6 3 3 12:12 9

4. Slovacia 6 2 4 8:15 8



12