Românii consumă medicamente de peste 6 miliarde lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii consumă medicamente de peste 6 miliarde lei

Social 12 August 2008 / 00:00 391 accesări

Studii de specialitate arată că românii consumă medicamente în valoare totală de cîteva mii de milioane de lei. Piaţa farmaceutică românească a consemnat, în trimestrul doi, un avans de 21,3%, de la 1,48 miliarde lei în perioada similară din 2007, la 1,8 miliarde lei, şi asta chiar dacă în primul trimestru vînzările de medicamente au consemnat o încetinire semnificativă a creşterii, la 3,8%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007, cînd avansul a fost de 25,3%. Numai în intervalul iulie 2007 - iunie 2008, vînzările de medicamente din România au atins 6,463 miliarde lei, în creştere cu 8,4% comparativ cu perioada similară din anii 2006/2007, cel mai puternic avans, de 14,6%, fiind înregistrat de segmentul de retail, în timp ce piaţa de spital şi-a continuat tendinţa descendentă, cu un deficit de 19,7%, potrivit celul mai recent raport al firmei de cercetare Cegedim Romania. Referitor la evoluţia următoare, Cegedim estimează că piaţa va încheia anul curent cu o creştere de 8%, în condiţiile în care impactul noilor liste de compensate încă nu se face simţit. În ceea ce priveşte topul companiilor farmaceutice care activează în România, studiul relevă faptul că primele trei clasate, respectiv GSK, Roche şi Novartis, au avut în intervalul iulie 2007 - iunie 2008 o cotă de piaţă similară, de 6,9%, intensificînd astfel lupta pentru prima poziţie pînă la finele anului. Producătorul britanic GSK este în continuare lider de clasament, totalizînd în ultimele 12 luni încheiate în iunie vînzări de 447 milioane lei. Locul secund a fost ocupat de elveţienii de la Hoffmann La Roche, în urcare cu o poziţie, cu vînzări de 443,1 milioane lei în iulie 2007 - iunie 2008. Novartis (inclusiv Sandoz) a coborît o poziţie faţă de finele primelor trei luni, pe trei, valoarea vînzărilor situîndu-se la nivelul celor ale Roche, respectiv 443,1 milioane lei. Grupul francez Sanofi-Aventis (fără cooperarea Sindan Pharma, în prezent Actavis România) s-a plasat pe poziţia a patra cu vînzări de 431,4 milioane lei şi o cotă de 6,7%.



Ştiri recomandate

12