Românii îşi pot înjumătăţi ratele bancare, de la 1 iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii îşi pot înjumătăţi ratele bancare, de la 1 iulie

Eveniment 10 Mai 2014 / 00:00 1095 accesări

Operaţiunea de restructurare a creditelor românilor cu venituri mici (celebra Electorată - n.r.) va fi aplicată, probabil, de la 1 iulie, dar nu va fi obligatorie, ci opţională, atât pentru bănci, cât şi pentru persoane, a declarat vineri premierul Victor Ponta. Restructurarea împrumuturilor populaţiei prevede reduceri de impozit, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare, de doi ani. Totodată, Electorata trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre ele restricţionând aplicarea doar la creditele fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile. De asemenea, operaţiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate şi nu cu mai mult de 500 lei a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului. La rândul său, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a spus că „măsura ajută cel puţin un milion de oameni care au credite la bancă şi sunt sub salariul mediu pe economie“. El a mai punctat că nu este de acord cu denumirea de „Electorată“, deoarece motivul elaborării ei nu este unul electoral, ci este dat de deficitul de cerere: „Problema economiei româneşti este că urcă pe baza exporturilor, agriculturii şi producţiei industriale, dar nu şi a cererii interne. Am luat măsura de scutire de plată a impozitului pe profitul reinvestit şi reducere a CAS, care vor intra în vigoare de la 1 iulie. Şi mai este şi această măsură, de restructurare a datoriei pentru cei care sunt buni platnici şi au venituri sub medie. Au făcut paşi similari şi alte state, precum SUA, Irlanda sau Italia, pentru că nu creează inechitate în rândul contribuabililor“. Şi guvernatorul Mugur Isărescu a dat OK-ul pentru această măsură, spunând că singura cerinţă a băncii centrale a fost ca măsura să fie opţională. „Noi nu lucrăm cu noţiuni de bun sau rău. Nu este nimic obligatoriu. Cine consideră că-i vine bine să-şi amâne plata de rate un an sau doi va zice că este bine şi altora nu le bagă nimeni pe cap sau pe gât reeşalonarea creditului“, a spus, vineri, Isărescu. El a reafirmat că motivaţia principală a iniţiativei Guvernului nu este reducerea creditelor neperformante, ci stimularea consumului.



12