Rompetrol a pus în funcţiune singura instalaţie de polietilenă de joasă densitate din ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rompetrol a pus în funcţiune singura instalaţie de polietilenă de joasă densitate din ţară

Politică 27 Noiembrie 2006 / 00:00 981 accesări

După aproape doi ani de negocieri, Compania ”Rompetrol Petrochemicals” şi concernul american ”Dow Chemicals” au încheiat, în această primăvară, un acord comercial în vederea retehnologizării unităţilor deţinute în Năvodari de singurul producător autohton de polipropilenă, România urmînd să furnizeze polimeri sub marca gigantului de peste Ocean. Pe parcursul celor 14 ani ai contractului cu cel mai mare producător mondial de polietilene, ”Rompetrol Petrochemicals” trebuie să-şi majoreze producţia de 10 ori faţă de nivelul anului 2005, iar pentru a-şi atinge acest obiectiv, compania va fi nevoită să investească într-o primă fază aproape 450 de milioane de dolari. Pînă în 2010, Divizia de Petrochimie a Grupului ”Rompetrol” trebuie să atingă o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari, însă printr-un proiect investiţional privind modernizarea primei instalaţii de polietilenă de joasă densitate (LDPE), societatea românească se angajează să asigure numai în primul an de funcţionare o producţie de cel puţin 60.000 de tone. Instalaţia de polietilenă de joasă densitate intrată în conservare din anul 1996, ca urmare a lipsei de etilenă, a necesitat achiziţionarea unui noi reactor, revizia compresoarelor şi dotarea staţiei de ambalare şi paletizare cu echipamente tehnologice ”Mollers”, Germania, însă după mai bine de şase luni de la începerea lucrărilor, unitatea şi-a mărit capacitatea de producţie de la 8, la 25 de tone pe oră. Potrivit reprezentanţilor ”Rompetrol Petrochemicals”, odată cu punerea în funcţiune a instalaţiei LDPE, ţara noastră devine unul dintre cei mai importanţi competitori din sud - estul Europei, fapt care va permite companiei să-şi consolideze poziţia pe pieţele din Bulgaria, Turcia şi Serbia. ”Prin finalizarea acestui proiect am făcut un prim pas în aplicarea planului investiţional care să ne menţină în topul producătorilor de polietilenă. Dacă la început vom putea asigura o cantitate anuală de peste 60.000 de tone, în mare parte destinată pieţei interne, în scurt timp vom ajunge pînă la 100.000 de tone. În acelaşi timp, ţinta noastră este reprezentată de desfacerea produselor pe în statele vecine, mai ales că nivelul creşterii economice a dus şi la o cerere mai mare de mase plastice”, a declarat vicepreşedintele rafinare şi petrochimie din cadrul Grupului Rompetrol, Cosmin Coceanu. Reprezentanţii companiei susţin că numai pentru modernizarea extruder-ului şi a instalaţiilor adiacente s-au investit peste 2 milioane de dolari pentru ca etilena de pe vasele străine să fie adusă direct în depozite, prin conductele speciale, răcite la - 107 grade Celsius.

Pe de altă parte, reprezentatul ”Dow Chemicals” pentru Ungaria şi România, Csaba Bedo, a precizat că interesul companiei americane, cu activităţi în peste 37 de ţări din toată lumea, de a deveni partenerul Rompetrol a apărut şi ca urmare a renumelui acestei societăţi. ”Sîntem mulţumiţi de felul în care a decurs colaborarea, mai ales că pe platforma de la Navodari a funcţionează o instalaţie la standardele din spaţiul comunitar. În afară de posibilităţile tehnologice de excepţie, partenerii noştri au reuşit să-şi creeze o bună imagine în statele vecine”, a declarat Csaba Dedo. Totodată, modernizarea depozitului criogenic şi construcţia terminalului marin susţin şi etapa următoare a dezvoltării activităţilor companiei, pornirea în primul semestru al anului viitor a unei unităţi pentru PET- uri, dar şi a unei instalaţii de polietilenă de înaltă densitate (HDPE). Această fabrică va avea tot o capacitate de 60.000 de tone pe an, astfel încît ”Rompetrol Petrochemicals” va putea livra, la finele lui 2007, aprox. 200.000 t de polimeri. Cum investiţiile tehnologice presupun profituri, dar şi costuri pe măsură, în privinţa respectării normelor de mediu, reprezentanţii companiei susţin că planul bugetar prevede fonduri importante în acest sector. ”Sîntem o ţară europeană şi avem obligaţia de a îndeplini cele mai stricte standarde antipoluare, dar şi ale menţinerii biodiversităţii în zonă. În ultimii cinci ani am alocat peste 75 de milioane de dolari în vederea aplicării legislaţiei de mediu. De asemenea, noua instalaţie va presupune costuri suplimentare, dar şi angajarea unui număr de 30 de operatori chimişti”, a încheiat Cosmin Coceanu.

Taguri articol


12