Rosic ar putea să continue la CVM Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

Rosic ar putea să continue la CVM Tomis

Sport 18 Iulie 2015 / 00:00 792 accesări

Așa cum a anunțat conducerea clubului, echipa CVM Tomis Constanța, multiplă campioană a României la volei masculin, nu știe deocamdată pe ce buget se va baza în sezonul următor, dar se speră într-o finanțare venită de la autoritățile locale și de la mai mulți agenți economici din județul Constanța. Până la aprobarea bugetului, antrenorul principal Martin Stoev, care și-a dat acordul pentru a rămâne la Constanța și în sezonul viitor, a creionat deja lotul pe care se va baza. „Din ce știu eu la această oră, bugetul nostru va fi aproximativ la jumătate față de anul trecut, de aceea nu vom avea posibilitatea de a aduce jucători străini de mare valoare, ca să formăm o echipă la fel de tare ca anul trecut. Am discutat cu Valentin Bratoev (n.r. - titular în naționala Bulgariei pe postul de extremă), dar a ales o ofertă mult mai bună din Iran. Dacă nu reușești să plătești salariile la timp, jucătorii experimentați nu vin, așa că trebuie să ne bazăm pe voleibaliști tineri, cu foame de performanță. Deocamdată, și-au dat acordul să vină la Tomis bulgarii Ragin, Mitev și Ananiev, iar libero-ul Rosic ar putea să continue la noi încă un sezon. Este posibil ca Rosic să ne ajute să transferăm și un jucător sârb de zona 4 (n.r. - extremă), dar el este plecat acum în Brazilia, unde participă cu echipa națională la turneul final al Ligii Mondiale, așa că vom discuta când se întoarce”, a precizat tehnicianul bulgar. Stoev a anunțat că transferul bulgarilor Velizar Chernokozhev și Martin Bozhilov a căzut, iar aducerea macedoneanului Aleksandar Ljaftov a rămas în stand-by.

În aceste condiții, dacă echipa va avea totuși un buget acceptabil, Tomis se va baza pe coordonatorii Mitev și Muscină (promovat de la echipa de juniori), pe centrii Ragin și Vologa, pe extremele Ananiev și Aciobăniței și pe libero-ul Rosic. „Rămâne să vedem cine va juca universal, asta și în funcție de buget. Dintre români, Stoian și Tănăsescu au încheiat contractele și nu știu dacă vor continua. Sper să rămână Pavel, să rămână Laza sau Spînu, poate chiar amândoi. Nu știu dacă Stancu va decide să mai joace un an. Zhekov a refuzat o ofertă din Turcia și alta de la Zalău, dar e posibil să accepte să joace în Iran. Simeonov vrea să se retragă din activitate și va continua doar dacă va primi o ofertă foarte atrăgătoare”, a declarat Martin Stoev.

Taguri articol


12