Ruxandra Donose, la primul CD apărut la o casă de discuri autohtonă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ruxandra Donose, la primul CD apărut la o casă de discuri autohtonă

Cultură 20 Septembrie 2014 / 00:00 670 accesări

Apreciata mezzosoprană Ruxandra Donose pregătește lansarea primului ei material discografic la o casă de discuri din România. Artista va lansa pe 23 septembrie, de la ora 17.00, la librăria Cărtureşti din Bucureşti, albumul „Romance", apărut la Editura Casa Radio. Pentru prima dată, mezzosoprana de talie mondială Ruxandra Donose, care străluceşte pe cele mai mari scene ale lumii, precum Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper Vienna, Carnegie Hall şi Teatrul La Fenice din Veneţia, a realizat un CD alături de o orchestră, un dirijor şi o casă de discuri din România.

În „Romance", Ruxandra Donose reuşeşte să surprindă şi să redea faţete ale universului emoţional, pasional feminin, imortalizate în pagini celebre dedicate teatrului liric de către Georges Bizet, Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Jacques Offenbach, Hector Berlioz şi Giuseppe Verdi. În cuprinsul său se regăsesc arii celebre, precum „Habanera", „Seguidilla", „Amour, viens aider", „D'amour l'ardente flamme", „O don fatal", iar înregistrările au fost realizate de protagonistă, în aprilie, la Radio România.

Albumul, realizat în compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Tiberiu Soare şi a Corului Academic Radio, pregătit de Dan Mihai Goia, constituie în esenţă o reafirmare a legăturii puternice pe care Ruxandra Donose o are cu publicul, cu muzica.

Taguri articol


12