Salariul mediu net, mai mare cu 23 de lei în februarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariul mediu net, mai mare cu 23 de lei în februarie

Economie 04 Aprilie 2007 / 00:00 578 accesări

Salariul mediu net a urcat cu 23 de lei în februarie faţă de luna precendentă, pînă la 941 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Motivele creşterilor salariale sînt explicate de anumite creşteri salariale în bănci, case de asigurări, construcţii şi poştă. Potrivit INS, în luna februarie 2007 cîştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.264 de lei, cu 2,6% mai mare faţă de luna precedentă.

Cîştigul salarial mediu nominal net realizat a fost de 941 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 2,5%. Valorile cele mai mari ale cîştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (2.800 de lei), iar cele mai mici în industria de prelucrare a lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (568 de lei). Creşterile cîştigului salarial mediu net, în februarie 2007 faţă de luna precedentă, s-au datorat, în principal, acordării de prime (inclusiv a primelor de vacanţă), indexărilor, negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari.



Ştiri recomandate

12