Sarkozy crede că justiţia a intervenit prea tîrziu în cazul lui Chirac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sarkozy crede că justiţia a intervenit prea tîrziu în cazul lui Chirac

Externe 01 Decembrie 2007 / 00:00 559 accesări

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a spus, referindu-se la Jacques Chirac, inculpat pentru deturnare de fonduri publice, la 21 noiembrie, că “este păcat că justiţia intervine atît de tîrziu”. Întrebat dacă fostul preşedinte ar trebui să facă parte din Consiliul Constituţional, el fiind membru de drept al acestuia, Sarkozy a spus: “Este considerat nevinovat, ca oricare altă persoană judecată. În rest, nu am niciun comentariu de făcut, doar că este păcat că justiţia intervine atît de tîrziu”, a adăugat el. Nicolas Sarkozy a fost, în trecut, un apropiat al lui Chirac. Înainte de Sarkozy, mai mulţi responsabili socialişti şi ecologişti au spus că justiţia a acţionat tardiv. Chirac, care s-a retras de la putere în mai, după 12 ani în funcţie, a fost protejat, în timpul mandatului, de imunitatea sa de preşedinte.

Jacques Chirac, în vîrstă de 75 de ani, a fost inculpat la 21 noiembrie, pentru deturnare de fonduri publice într-o afacere datînd din epoca în care era primar al Parisului. Este prima dată cînd un fost preşedintre este inculpat în Franţa. Chirac este acuzat în dosarul însărcinaţilor cu afaceri ai primăriei din Paris, o afacere privitoare la presupuse locuri de muncă de complezenţă, plătite de cabinetul primarului, înainte de 1995, în beneficiul unor apropiaţi ai RPR, partidul lui Chirac, actualul UMP. El riscă zece ani de închisoare şi o amendă de 150.000 de euro. Chirac a spus că se va lupta pentru adevăr şi pentru onoarea sa.

Taguri articol


12