Se poate şi mai bine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se poate şi mai bine

Eveniment 12 Octombrie 2013 / 00:00 359 accesări

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu, a declarat că România trebuie să ia o decizie în următorul an privind apartenenţa la uniunea bancară, apreciind că aceasta este cea mai importantă parte a integrării europene din ultimii zece ani. El le-a explicat studenţilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, unde a făcut o vizită, că toate directivele UE trebuie transpuse în practică, exemplificând cu noile reglementări privind parametrii tehnici ai capitalizării băncilor, condiţiile de lichiditate sau Directiva pentru restructurare şi rezoluţie bancară. Olteanu a arătat că, deşi nu este încă în zona euro, nu înseamnă că România poate alege dacă să intre sau nu în zona euro. Viceguvernatorul a amintit că a existat la un moment dat o evaluare pentru ca ţara noastră să intre în anul 2015 în zona euro, evaluarea pornind de la rata de creştere şi de dezvoltare a României în perioada pre-criză.

TOTUL ŢINE DE… ÎNCREDERE Un alt subiect „atacat” a fost cel al ratelor la credite, despre care viceguvernatorul a apreciat că, în ultimele luni, au scăzut, dar că doreşte ca acestea să fie mai mari, prin reducerea marjelor, inclusiv a costului intern. „Citeam chiar joi nişte statistici cu reducerile ratelor la credite în ultimele luni şi se văd nişte reduceri. Noi le vrem mai mari. (...) Încet, încet, vom merge în acea direcţie, pe măsură ce se întâmplă un element fundamental, şi vreau să vă spun acest cuvânt: încredere. Pe măsură ce se consolidează încrederea, ceea ce este esenţial în pieţele financiare, totul merge şnur. Dar încrederea se construieşte în timp“, a spus viceguvernatorul BNR. El a arătat că şi BNR încearcă să consolideze încrederea: „Încercăm să ţinem inflaţia jos, să ţinem ceea ce se numesc aşteptările inflaţioniste ale publicului, adică oamenii să se aştepte că va fi inflaţie mică, pentru că, dacă oamenii se aşteaptă să fie inflaţie mică, au încredere să-şi ducă banii la bancă“.

Taguri articol


12