Seară pe ritmuri rock

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seară pe ritmuri rock

Monden 23 Ianuarie 2015 / 00:00 798 accesări

            Multe dintre distracțiile de iarnă se derulează în spatele ușilor cluburilor și localurilor, iar venirea weekend-ului sună alarma de petreceri și concerte pentru tinerii cu poftă de viață. În această seară, rock-ul live se află la loc de cinste, alături de folk.

            Astăzi, de la ora 21.30, clubul Phoenix găzduiește un concert mult-așteptat al trupei Cargo. Interesul crescut pentru acest eveniment a făcut ca biletele să se epuizeze rapid, iar organizatorii au mai programat un concert Cargo și mâine seară.

            Tot astăzi, formația Spitalul de Urgență revine la malul mării, pentru a se reîntâlni cu fanii constănțeni. Membrii formației vor susține un concert de la ora 20.00, pe scena localului Relax Cafe din centrul orașului. Prețul unui bilet la acest eveniment este de 25 de lei.

            De asemenea, clubul Doors găzduiește un concert aniversar cu trupa de rock balcanic Popa Sapka și K-lu, intrarea fiind liberă. Iubitorii folk-ului se vor putea bucura și ei de un recital, care va avea loc în această seară, de la ora 21.30, în localul Timeless. Aici va concerta folkistul constănțean Silviu Covaci, iar prețul unui bilet la eveniment este de 10 lei.

Taguri articol


12