Senatul îi separă pe bunii-platnici de rău-platnici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul utilizatorilor serviciilor de apă și canalizare

Senatul îi separă pe bunii-platnici de rău-platnici

• Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare nu pot fi debranșați din cauza restanțierilor
Eveniment 01 Aprilie 2015 / 00:00 2893 accesări

MĂSURĂ Pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici, măsura cea mai eficientă este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. Însă metoda este o armă cu două tăișuri, deoarece în cazul blocurilor de locatari, în multe situații, debranșările se fac unitar. Mai mereu au existat scandaluri între cei care își plătesc dările și rău-platnici. Unii plătesc, deşi abia îşi târăsc zilele, fiind bătrâni, bolnavi sau şomeri, alţii pur şi simplu ignoră responsabilitatea de a trăi într-o comunitate restrânsă, precum cea a unei asociaţii de locatari, în spaţiul căreia orice acţiune are şi repercusiuni. Cea mai gravă: dacă cineva nu-şi plăteşte utilităţile (cel mai frecvent - apa), tot blocul are de suferit! Pentru ca, pe viitor, cetățenii de la blocuri să nu mai sufere din cauza datornicilor, plenul Senatului a aprobat, în urmă cu două zile, un proiect de lege prin care utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare nu pot fi debranșați, din cauza restanțierilor, de la rețelele publice de distribuție a apei. Măsura a fost adoptată de 79 de senatori, 33 au votat „împotrivă“, iar patru s-au abținut. Este o completare a Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Inițiativa aparține senatorului UNPR Haralambie Vochițoiu. Propunerea legislativă nu rămâne bătută în cuie, deoarece va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, care are rol decizional în acest caz. Proiectul de lege mai prevede că, acolo unde nu este posibilă debranșarea individuală a rău-platnicilor, datoriile acestora vor fi recuperate în instanță.

            PĂRERI ÎMPĂRȚITE Văzută prin ochii operatorilor de apă, propunerea legislativă este incompletă și nu va putea fi aplicată. Potrivit unor surse din cadrul SC RAJA SA, operatorul de apă nu poate să-i acționeze în judecată direct pe rău-platnicii de la blocuri, pentru că, în multe cazuri, nu are contract direct cu ei. ”În cazul locuitorilor de la blocuri din Constanța, cele mai multe contracte sunt încheiate cu asociațiile de proprietari. Așa că nu putem să-i dăm în judecată pe cei cu care nu avem o înțelegere directă. Este treaba asociațiilor cum îi determină pe cetățeni să plătească datoriile, iar a noastră este să tragem la răspundere asociațiile pentru neplata utilităților”, au spus surse din cadrul RAJA. În județ, primarii spun că inițiativa legislativă este tardivă. Primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a declarat că, în orașul pe care îl conduce, toți locuitorii de la blocuri au contracte individuale, iar acolo unde există un rău-platnic, acesta este acționat în judecată. La rândul său, primarul Medgidiei, Marian Iordache, a afirmat că aproape toți locuitorii din cele aproape 190 de blocuri din municipiu au contracte individuale. ”Potrivit unei convenții între cetățeni și RAJA, apa este oprită direct din apartamente”, a punctat Iordache.

Taguri articol


12