Serviciile secrete tembele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Serviciile secrete tembele

Politică 04 Februarie 2009 / 00:00 621 accesări

În aparenţă, sîntem ţara lui Papură Vodă. În realitate, starea de zarvă şi de debandadă care ne domină este orchestrată de minune de sforarii din umbră. Practic, nimic nu este întîmplător. Războiul de lungă durată dintre serviciile secrete tembele produce victime pe bandă rulantă. După “execuţia” în public a lui Gabriel Oprea, favoritul preşedintelui Băsescu la şefia Ministerului de Interne, am spus că nu va fi linişte pe micuţul nostru mapamond tricolor. Forţată de împrejurări, Vulpea a ieşit pentru a doua oară cu coada între picioare de pe scena vieţii publice, ceea ce înseamnă foarte mult. A fost deranj mare şi la Cotroceni. Nevoit să se zgîrie pe faţă, preşedintele a suferit substanţial după ce l-a pierdut pe Gabriel Oprea pe drum şi mult mai mult după plecarea forţată a celui poreclit Vulpea. Cu toate că i s-a recomandat să facă ciocul mic pînă la alegerile prezidenţiale, nu s-a putut abţine. Le-a spus pesediştilor, muşcîndu-şi buzele pînă la prăsele, că e ultima oară cînd mai înghite astfel de “fiţe” organizatorice. Corect pînă la un punct, pentru că, din cîte ştim, lui Băsescu nu i-a suflat nimeni în ciorbă, chestiune cu care nu se poate acomoda din prima. Pe urmă, la investirea lui Dragnea, a ajuns numai pînă la uşă, după care, subit, s-a întors, punînd în funcţiune girofarul prezidenţial. Cine ştie să citească în semne a luat în calcul aşa cum se cuvine gesturile strepezite ale lui Traian Băsescu. Şi-a imaginat cumva cineva că Liviu Dragnea o să aibă o viaţă liniştită în fruntea Ministerului de Interne, unul din bastioanele după care pedeliştii plîng pînă rămîn fără cămaşă pe ei? Poate doar naivii… Chiar Liviu Dragnea în persoană şi-a început activitatea de ministru cu garda sus, gata să pareze orice lovitură venită din tabăra aliaţilor. Vorba aia, îi ceri lui Dumnezeu să te apere de prieteni, că de duşmani te aperi singur… În capul mesei de la Guvern, Emil Boc, pe post de “pion otrăvit”, şi-a jucat rolul în care a fost distribuit de cînd a fost împins de la spate în politică. A făcut în aşa fel încît să-i taie din start macaroana lui Liviu Dragnea, repartizîndu-i un buget numa’ bun să-şi rupă gîtul! În fapt, asta şi urmăreau cei care au insomnii de cînd Gabriel Oprea s-a dus pe derdeluş. Cu alte cuvinte, a tratat Ministerul de Interne ca pe un simplu cămin cultural dotat cu un balansoar! Cu degetul lui Boc se evaluează siguranţa cetăţeanului! Cu un buget de nimic, era de aşteptat ca ministrul de Interne, care nu se bucură de prea multă simpatie la Cotroceni, să se compromită într-un timp relativ scurt. Aveau grijă serviciile să-l afunde şi mai mult în tot felul de ecuaţii şi situaţii fără ieşire! Nu spun că evenimentele din ultimele zile, incluzînd aici şi furtul hilar de arme dintr-o unitate militară, au fost regizate special pentru ca Liviu Dragnea să-şi ia lumea în cap, dar unele situaţii, cam multe pe centimetrul pătrat, par a fi cusute cu aţă albă. Cu foarte multă aţă albă. Sînt sigur că Liviu Dragnea a văzut cu ochii lui fantomele sistemului care ne domină, motiv pentru care şi-a înaintat demisia de onoare. Războiul dintre serviciile secrete tembele capătă conotaţii din ce în ce mai dure. Se spune că armele au fost furate pentru a se motiva schimbarea unor generali. Bine ar fi să avem de-a face cu un simplu scenariu halucinant şi nu cu o realitate sumbră. Din păcate, în ultimii ani, acest subiect a revenit frecvent în atenţia opiniei publice, fie că a fost vorba de dispariţiile misterioase a unor mari infractori, fie de răpirea celor trei jurnalişti în Irak. Disputele pentru Ministerul de Interne au generat o stare de nervozitate în cercurile politice. Sînt personaje care vor să aibă sub control personal cele mai importante servicii specializate. Nu e cazul să spun şi de ce. Sîntem într-un nou an electoral. În opinia mea, miza cea mare se joacă la alegerile prezidenţiale. Din acest motiv, s-a ajuns într-un moment extrem de încordat. Fiecare jumătate guvernamentală depinde de viitorul preşedinte. Pe urmă, sînt multe poliţe politice de plătit. În curînd, armistiţiul de conjunctură se va încheia. Debarcarea paşnică a lui Liviu Dragnea ar putea însemna începutul sfîrşitului actualei coaliţii guvernamentale. Aştept reacţia lui Băsescu. Deocamdată, domnia sa îşi face capital electoral din izbînda României în litigiul cu Ucraina pe tema Insula Şerpilor. Ca şi cum el ar fi fost avocatul!



12