Cred că toți ne amintim că, în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, după susținerea interviurilor din Parlamentul Europeanîn cadrul procedurilor de numire a procurorului-șef pentru viitorul parchet european, cele mai multe medii de presă din România înghițeaugulgutași, fără a înțelege procedurile de numire într-o asemenea funcție, odădeaupe Laura Codruța Kovesi ca și numită în funcție.

Ei bine, în timpul scurs de la acest moment, cei care au urmărit subiectul au putut constata faptul că Laura Codruța Kovesi nu era nici pe departe „ca și numită în funcție”, ba chiar meciul se juca, iar principalul contracandidat, francezul Jean-Francois Bohnert, avea șanse clare de câștig.

Pentru cei nefamiliarizați cu aritmetica politică europeană și cu rolul instituțiilor europene, mi-aș permite să fac o sumară descriere a relațiilor dintre Parlamentul European și Consiliul European și a rolului lor în arhitectura europeană. Cele două instituții, Consiliul European și Parlamentul European, împart puterea de legiferare în Uniunea Europeană, având fiecare rol de co-legiferare. Cu alte cuvinte, nici o reglementare, directivă, recomandare europeană nu are putere legislativă fără acordul celor două instituții europene. Dacă Parlamentul European ar trebui să reprezinte vocea cetățenilor Europei, Consiliul European reprezintă exercitarea suveranității statelor naționale membre ale Uniunii Europene. Astfel, până când între cele două instituții nu va exista un acord, numirea unui procuror european va fi imposibilă.

Mai mult, din practica de legiferare de până acum, s-a observat faptul că, de cele mai multe ori, Consiliul European își impune în fața Parlamentului European punctul de vedere. Un exemplu care ne afectează pe noi, românii, și care ilustrează perfect afirmația de mai sus, este aderarea României la spațiul Schengen. Deși, până acum, au existat cel puțin două recomandări trecute prin Parlamentul European privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, acestea nu s-au materializat din cauza lipsei de consens din Consiliul European cu privire la această speță, ceea ce a făcut ca rezoluțiile Parlamentului European să ajungă în coșul de gunoi.

Exact în aceeași situație este în momentul acesta și problema numirii viitorului procuror- șef al EPPO. În timp ce Parlamentul European, manevrat abil de Grupul Popularilor Europeni, a reușit să o impună pe Laura Codruța Kovesi ca opțiunea Parlamentului European pentru respectiva funcție, francezii au reușit să-l impună ca opțiune a Consiliului European pe Jean-Francois Bohnert.

Aici ar trebui menționat faptul că alegerea procurorului-șef al EPPO este doar unul dintre capitolele confruntării politice franco-germane, a cărei miză o reprezintă controlul instituțiilor europene în viitoarea legislatură, o confruntare care are loc pe multiple planuri, începând de la viitoarea funcție de președinte al Comisiei Europene și încheind cu funcțiile de conducere ale Parlamentului European ori ale Băncii Central Europene.

Revenind la nominalizarea viitorului procuror-șef al EPPO, trebuie să spunem că bătălia e departe de a fi încheiată. Bine, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor de la Bruxelles, dincolo de negocierile oficiale dintre cele două instituții, recte Parlamentul European și Consiliul European,pe sub masă, francezii negociază intens nominalizarea lui Jean-Francois Bohnert.

Oficial, negocierile dintre cele două instituții care ar fi trebuit să aibă loc în aceste zile au fost suspendate și nu vor fi reluate decât dacă la negocierile din umbră se va ajunge la un acord - acela prin care Bohnert este desemnat viitorul procuror-șef. În caz contrar, procedura va fi reluată de la început în viitoarea legislatură, care va debuta după alegerile de la sfârșitul lunii mai, unde, cel mai probabil, Laura Codruța Kovesi nu va mai avea susținerea pe care a avut-o în actuala legislatură.

În acest context, fără protecția și sistemul de imunități al unei funcții europene, pentru Laura Codruța Kovesi vin zile în care va fi pusă față în față cu acuzațiile procurorilor Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, o poziție deloc comodă și care înseamnă, de fapt, sfârșitul carierei de magistrat și, poate, o tentativă de a candida la președinția României, la concurență cu Klaus Iohannis, pentru voturile susținătorilor așa-zisului „stat de drept”.