Şi-a cerut în căsătorie partenerul în timpul dezbaterii privind măritişul între persoanele de același sex

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi-a cerut în căsătorie partenerul în timpul dezbaterii privind măritişul între persoanele de același sex

Monden 04 Decembrie 2017 / 17:54 1254 accesări
Tim Wilson şi Ryan Bolger, trăind la cote maxime fericitul moment

Tim Wilson şi Ryan Bolger, trăind la cote maxime fericitul moment

De o ilustrare extrem de practică a unei legi au avut parte parlamentarii australieni din Camera Reprezentanților. Mai precis, un parlamentar australian și-a cerut partenerul în căsătorie, luni, în timpul dezbaterii pe tema proiectului de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, informează DPA. Tim Wilson, se numeşte curajosul politician şi este membru în cadrul Partidului Liberal din coaliția conservatoare aflată la putere. El l-a cerut în căsătorie pe Ryan Bolger, partenerul său cu care are are o relație de lungă durată. Prezent în sala Camerei, în galeria publicului, Bolger, de meserie profesor, a răspuns „Da”, în aplauzele celor prezenți. „Această dezbatere a fost coloana sonoră pentru relația noastră”, a spus Wilson, un susținător pentru drepturile homosexualilor. „Știm amândoi că nu acesta este motivul pentru care ne-am implicat în politică - dați-ne oricând reforma taxelor!”, a precizat el.

Inițiativa pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex din Australia a trecut săptămâna trecută de Senat. Proiectul de lege a fost introdus după un vot consultativ realizat prin corespondență, fără caracter juridic, în cadrul căruia aproape 62% dintre australieni au votat în favoarea modificării legislației pentru permiterea căsătoriei cuplurilor formate din parteneri de același sex. Parlamentarul liberal veteran Warren Entsch, care a contribuit la proiectul de lege, i-a avertizat pe parlamentari, la începutul dezbaterii de luni din Camera Reprezențantilor, să nu tragă de timp în ceea ce privește trecerea actului. „Cine poate spune că cineva nu poate avea drepturi egale sau că dragostea sa este inferioară din cauza persoanei pe care o iubește?”, a spus el adăugând că australienii sunt sătui de scuze și întârzieri. „Această lege nu ia nimic nimănui. Pur și simplu face ca o națiune să fie un loc mai bun și mai corect”, a mai spus Entsch, care a purtat la dezbateri o cravată în culorile curcubeului.

Votul final este așteptat în această săptămână, precizează sursa citată.



12