Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge în țară pe 9 august

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge în țară pe 9 august

02 August 2016 / 12:47 520 accesări

Casa Regală a României a anunțat programul funeraliilor Reginei Ana, potrivit acestuia sicriul urmând să fie adus în țară în data de 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi dus la Castelul Peleș (9 august) și Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august.

În ziua de marți, 9 august, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Majestății Sale Regelui. Publicul nu va avea acces la eveniment, transmite Casa Regală a României.

De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest timp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august, este următorul:

- Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

- Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.

- Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.

- Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite. Publicul și presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Miercuri, 10 august, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. O zi mai târziu, în data de 11 august și vineri, 12 august, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea să meargă la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiiind liberă.

Casa Regală a lansat și rugămintea ca cei care se prezintă la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana să respecte mai multe reguli, printre care cele legate de ținută, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile sau alte instrumente electronice și nimeni nu va putea depune florile personal la catafalc.

În ziua de sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți.

De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 - 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș se mai arată în comunicatul de presă.

La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de marți, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje

Taguri articol


12