Siguranţa călătorilor din mijloacele de transport în comun, o prioritate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Siguranţa călătorilor din mijloacele de transport în comun, o prioritate

Politică 29 Februarie 2008 / 00:00 760 accesări

Nu de puţine ori ni s-a întîmplat să vedem în mijloacele de transport în comun scene de violenţă între controlori şi pasagerii prinşi fără bilet. Cei care călătoresc fraudulos se enervează cînd “îi prinde controlul” şi fac tot ce pot pentru a scăpa de sancţiune. Unii dintre aceştia susţin că nu au avut bani să îşi cumpere bilet, alţii spun că nu au găsit punct de vînzare al biletelor în staţia din care s-au urcat, iar unii dintre aceştia ajung chiar să îi lovească pe controlori şi să îi îmbrîncească pentru a scăpa de amendă. Mai mult decît atît, miercuri, un călător a agresat şoferul şi controlorul dintr-un autobuz, nervos pentru că fusese prins fără bilet. De aceea, conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa a dispus o serie de controale în mijloacele de transport în comun, în colaborare cu Jandarmeria Română. “Această acţiune va avea un caracter permanent. Trebuie să scoatem în evidenţă faptul că mentalitatea controlorilor s-a schimbat, că aceştia vorbesc frumos cu cei care aleg transportul în comun şi că nu ei sînt cei care agresează, ci călătorii frauduloşi se răzbună pe controlori. De aceea, pentru a combate acest tip de acţiuni am apelat la ajutorul jandarmilor. Transportul în comun trebuie să fie sigur şi în Constanţa aşa este”, a declarat şeful Corpului de Control al RATC, Cornel Marin. Controlorii au urcat ieri în fiecare autobuz şi au găsit mai multe persoane care au încercat să călătorească fără bilet. “Dacă ştiam că voi da peste controloare, mi-aş fi cumpărat 20 de bilete, nu doar unul. Amenda este mai mare decît costul unei călătorii. Cînd am văzut că vine autobuzul, nu am mai avut timp să cumpăr şi bilet”, a spus Mariana Stănescu, una dintre călătoare. Preţul unei călătorii este de 1,3 lei, iar biletul cu două călătorii costă 2,6 lei. În schimb, amenda pentru călătorii care nu cumpără sau nu compostează biletele, este de 50 de lei noi. “Controlorul eliberează celor care sînt prinşi călătorind fără billet, un talon albastru unde sînt menţionate locurile unde pot achita sancţiunea. Cei care nu plătesc cei 50 de lei în 48 de ore, se aleg cu un proces verbal şi vor achita mai mult”, a mai declarat Cornel Marin.

Taguri articol


12