Sindicatele ar putea declanşa greva generală la nivel naţional pentru salariul minim

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicatele ar putea declanşa greva generală la nivel naţional pentru salariul minim

Eveniment 03 Noiembrie 2007 / 00:00 548 accesări

După ce ultimele negocieri dintre sindicaliştiti şi patronate pe marginea salariului minim pe economie au eşuat, marile confederaţii au declanşat ieri conflictul de muncă. Cum ultima ofertă de 480 de lei nu a satisfăcut revendicările salariaţilor, cele cinci confederaţii sindicale - Cartel \"Alfa\", Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia, CSDR şi Meridian - au trimis organizaţiilor patronale o notificare, prin care acestea sînt înştiinţate cu privire la toate etapele premergătoare reconcilierii. Liderii sindicali apreciază că tensiunile sociale sînt atît de puternice, încît menţinerea salariului la nivelul propus de sindicate va determina zeci de mii de muncitori să intre în grevă generală. \"Nu este pentru prima oară cînd în România se poate ajunge la grevă generală la nivel naţional. Niciodată nu a fost parcursă calea procedurală pînă la acest pas definitiv. Acum se poate ajunge din cauza faptului că patronatele nu au făcut o ofertă asumată în ceea ce priveşte salariul minim la nivel naţional pe 2008. Am început cu 700 de lei, am redus la 650 de lei, dar ei au venit doar cu păreri personale, de la 460 la 480 de lei, cu jumătate de gură, dar nu putem accepta mai puţin de 540 de lei\", a precizat vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurcă. Pe de altă parte, reprezentantul CSDR, vicepreşedintele Nicolae Creţu, a precizat că organizaţia nu va semna un contract colectiv care prevede un salariu minim la nivel naţional mai mic de 700 de lei, respectiv 60% din salariul mediu pe economie. Secretarul general al CNSLR - Frăţia, Valentin Mocanu, a explicat că patronatele nu mai vor să negocieze un salariu minim cu sindicatele, dorind să lase negocierea liberă la nivelul unităţilor, ceea ce ar încuraja evaziunea fiscală, pentru că toţi angajaţii unei firme vor avea acelaşi salariu minim.

Totodată, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, suspectează patronatele de \"cîrdăşie\" cu Guvernul, avînd în vedere că Executivul a propus un salariu minim de 450 de lei, iar organizaţiile patronale nu vor să se îndepărteze prea mult de această valoare. „Guvernul se plînge de criza forţei de muncă, dar nu face nimic pentru a ridica nivelul de trai al românilor. Atîta timp cît menţine o salarizare extrem de redusă, dezvoltarea României este pusă în pericol de deficitul de muncitori\", a spus Hossu. Preşedintele „Cartel Alfa” a precizat, totodată, că sindicatele sînt nemulţumite şi de propunerea patronatelor ca plata să se facă cu ora.



12