Slujba de Înviere va fi oficiată în Parcul Tăbăcărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Slujba de Înviere va fi oficiată în Parcul Tăbăcărie

Justiție 05 Aprilie 2007 / 00:00 780 accesări

Pentru creştinii de pe toate meridianele globului, slujba de Înviere reprezintă cel mai important moment religios din Săptămîna Patimilor, aşteptat cu evlavie şi bucurie de întreaga suflarea credincioasă. În fiecare an, celebrarea Paştelui aduce un mare număr de credincioşi în toate lăcaşurile de cult, iar autorităţile laice şi religioase se întrec în a atrage cît mai mulţi enoriaşi la slujba de Înviere. La fel ca în ultimii ani cînd credincioşii dobrogeni, dar şi turiştii sosiţi pentru a petrece sărbătorile pe litoral, au asistat la noaptea de Înviere pe malul mării, Arhiepiscopia Tomisului va respecta tradiţia şi va organiza slujba de Paşte într-un spaţiu bine cunoscut constănţenilor. În cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri, la Palatul Arhiepiscopal, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a declarat că slujba de Înviere va fi oficiată în Parcul Tăbăcărie, la biserica Sfîntului Mare Mucenic Mina. "În Săptămîna Mare slujbele sînt săvîrşite seara, aducînd multă lumină şi înţelegere în sufletele credincioşilor. După o perioadă în care preoţii misionari au mers în aşezăminte, orfelinate şi case de bătrîni pentru a aduce alinare celor suferinzi, ne pregătim pentru a întîmpina cum se cuvine Învierea Domnului. Astfel, îi invităm pe toţi credincioşii la slujba de Înviere de la biserica Sfîntul Mina, mai ales că am pregătit pachete de pască şi lumînări care vor fi împărţite participanţilor", a declarat IPS Teodosie. Ceremonia va începe la ora 23.45, credincioşii urmînd să ducă lumina Învierii lui Hristos în toate casele. În acelaşi timp, Înaltul ierarh tomitan a făcut cunoscut programul zilelor de Paşti, după slujba "Celei De-a Doua Învieri", programată duminică, la ora 12.00, la Catedrala "Sfinţii Petru şi Pavel", acesta mergînd pentru a aduce alinare şi credincioşilor din Adamclisi. Itinerarul soborului de preoţi conduşi de Arhiepiscopul Tomisului cuprinde Cetatea de la Adamclisi, mănăstirea martirilor descoperiţi în anii ‘70, urmînd ca în cea de-a doua zi de Paşti, IPS Teodosie să participe la oficierea sfintei Liturghii în biserica "Buna Vestire" din Tulcea.

Taguri articol


12