Solişti, actori şi plasticieni, reuniţi pe scena Teatrului Naţional "Oleg Danovski"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Solişti, actori şi plasticieni, reuniţi pe scena Teatrului Naţional "Oleg Danovski"

Cultură 04 Decembrie 2006 / 00:00 910 accesări

Sala de spectacole a Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" a găzduit, vineri seară, un amplu eveniment cultural dedicat Zilei Naţionale a României. Manifestarea, care a inclus un concert cameral, un recital de poezie şi o expoziţie de artă plastică, a fost organizată de Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", Filiala Constanţa 1 a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. Spectacolul a fost deschis de unul dintre actorii de marcă ai Teatrului Naţional Constanţa, Alexandru Mereuţă, care a prezentat un scurt istoric al importanţei zilei de 1 Decembrie. Pe parcursul spectacolului, soliştii, pictorii, sculptorii şi actorii au alternat poezia cu muzica, dar şi cu prezentarea, prin intermediul videoproiecţiei, a unei expoziţii de artă plastică.

Publicul a fost încîntat de evoluţia maestrului Pompeiu Hărăşteanu, bas de renume internaţional, recompensat, de-a lungul carierei, cu importante premii naţionale şi internaţionale, a Irinei Iordăchescu, soprană a Operei Naţionale Bucureşti, precum şi de cea a lui Bogdan Ocheşel, bariton al Companiei de Operă a Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", care au fost acompaniaţi, la pian, de Alina Deleanu şi Natalia Gribinic. Pe scena teatrului a evoluat şi corul Colegiului Naţional de Arte “Regina Maria“, condus de dirijorul prof. Horaţiu Alexandrescu. Actriţele Naţionalului constănţean Cristina Oprean şi Rodica Onţa au recitat poezii din literatura română, dar şi internaţională, precum: "Ce-ţi doresc eu ţie" de Mihai Eminescu, "Ce cauţi" de George Lesnea, "Linişte" de Lucian Blaga şi "Cîntul XIX". "Am sărbătorit această zi importantă pentru noi, românii de pretutindeni, prin muncă, dar nu îmi pare rău, pentru că îmi place să fiu pe scenă", a declarat actriţa Cristina Oprean.

Membrii Filialei Constanţa 1 a UAP au expus pe simezele sălii de spectacole a teatrului lucrări de grafică şi pictură, publicul putînd admira şi o serie de sculpturi din ceramică. La realizarea expoziţiei au contribuit Eusebio Spînu, Gabriela Gheorghe, Alfred Ipser, Gheorghe Firică, Constantin Papadopol, Gelu Costea, Anamaria Baciu, Anca şi Marin Deaconu, Oana Sfetcu, Daniela Ţurcanu Caruţiu şi Gheorghe Caruţiu. Diferite ca stil şi tehnică de lucru, picturile au ilustrat compoziţii cu personaje, lucrări de artă decorativă şi compoziţii abstracte.



12