Speranţe constănţene în Cupa Davis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Speranţe constănţene în Cupa Davis

Sport 14 Septembrie 2011 / 00:00 495 accesări

La capătul unui sezon excelent, constănţeanul Horia Tecău se pregăteşte să conducă echipa de Cupa Davis a României către Grupa Mondială. În absenţa lui Victor Hănescu, care a refuzat convocarea, cel mai bun jucător român de dublu din istorie este liderul tricolorilor pentru confruntarea cu Cehia din barajul pentru promovarea în elita tenisului mondial, programat în perioada 16-18 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. “Este prima dată când Hănescu nu vine la Cupa Davis, dar noi nu suntem supăraţi, ci suntem pregătiţi şi nu considerăm că ne-a lăsat la greu. Clasamentul nu ne sperie, ne motivează, jucăm fără presiune şi cu ajutorul publicului putem face un joc mai bun. Îmi doresc foarte mult să-i batem pe cehi şi să intrăm din nou în Cupa Mondială”, a explicat Tecău. Tricolorii vor fi conduşi de pe bancă de un alt constănţean, fostul mare jucător Andrei Pavel, actualul căpitan nejucător al echipei României de Cupa Davis. “Jucăm fără Hănescu, dar suntem o echipă, o să dăm sută la sută pe teren şi ne dorim să facem o surpriză în acest weekend. O să-i ducem lipsa, dar este prietenul nostru şi trebuie să-i respectăm decizia. Trebuie să înţeleagă că nu suntem supăraţi şi nu este nicio problema între el şi federaţie sau între el şi echipa de Cupa Davis”, a spus Pavel. Lotul României pentru disputa cu Cehia este format din format din Adrian Ungur (26 de ani, 129 ATP), Victor Crivoi (29 de ani, 209 ATP), Horia Tecău (26 de ani, locul 13 ATP în clasamentul de dublu) şi Marius Copil (20 de ani, locul 231 ATP). De partea cealaltă, Cehia vine la Bucureşti cu cei mai buni jucători, Tomas Berdych (25 de ani, locul 9 ATP), Radek Stepanek (32 de ani, locul 25 ATP), Lukas Rosol (26 de ani, locul 68 ATP) şi Jan Hajek (28 de ani, locul 150 ATP). “Am aflat că nu va juca Hănescu, dar trebuie să fim atenţi şi să câştigăm trei meciuri pentru a rămâne în Grupa Mondială, indiferent de numele adversarilor care vor intra pe teren. Am mai jucat împotriva lui Tecău, împreună cu Stepanek, la turneul de la Cincinnatti, şi am câştigat. În plus, la Bucureşti nu va putea să joace alături de partenerul său, suedezul Robert Lindstedt”, a spus Berdych la sosirea în România.



12