Spitalul de Boli Infecţioase va deveni institut de cercetare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalul de Boli Infecţioase va deveni institut de cercetare

Politică 01 Noiembrie 2007 / 00:00 759 accesări

Persoanele bolnave de hepatită, cele infectate cu HIV-SIDA sau care suferă de alte boli de natură infecţioasă, dar şi cei care au malarie, ajung la Spitalul de Boli Infecţioase. Medicii care lucrează în această unitate sanitară duc, pe lîngă activitatea medicală, şi o intensă activitate de cercetare. Specialiştii susţin că, în cel mai scurt timp, Spitalul de Boli Infecţioase se va transforma în institut de cercetări. “Se impune ca la Constanţa să existe un institut de cercetare, chiar dacă Facultatea de Medicină este la început de drum. Avem un proiect de ordin de ministru care trebuie să fie aprobat. Cred că este foarte important să avem aici un institut pentru Spitalul de Boli Infecţioase, care este singurul din ţară unde pot fi tratate atît bolile infecţioase, cît şi cele parazitologice şi tropicale”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Sorin Rugină. Conducerea unităţii sanitare susţine că Institutul „Matei Balş” este specializat în tratarea şi studierea bolilor infecţioase şi parazitologice şi a devenit institut naţional, iar restul institutelor din ţară, inclusiv Constanţa, ar fi regionale şi, într-o măsură, subordonate celui naţional. “Proiectul a fost întîrziat pentru că la auzul propunerii ca spitalul nostru să devină institut, reprezentanţii altor spitale au solicitat şi ei acelaşi lucru. Am înţeles că, pe lîngă Constanţa, vor deveni institute şi Spitalele de Boli Infecţioase din Iaşi şi Cluj, cărora li se vor adăuga Timişoara şi Craiova”, a declarat dr. Rugină. Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase susţine că, pînă la finalul acestui an, unitatea constănţeană se va transforma în institut. Acest lucru presupune personal foarte bine pregătit şi îngrijiri medicale superioare.



12