SRI a contracarat atacuri \"extrem de dure\" asupra unor instituţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SRI a contracarat atacuri \"extrem de dure\" asupra unor instituţii

Justiție 13 Februarie 2013 / 00:00 446 accesări

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a declarat, ieri, că a menţionat, în cadrul discuţiilor purtate cu membrii comisiei de control, creşterea constantă a ameninţării teroriste din ultimele luni în legătură cu teritoriul naţional. “Am menţionat creşterea constantă a ameninţării teroriste din ultimele luni în legătură cu teritoriul naţional. Noi încercăm să ţinem departe de teritoriul naţional această ameninţare care a afectat deja foarte serios un stat vecin, Bulgaria. Mă refer aici la evenimentul de la Burgas”, a declarat Maior. Acesta a precizat că un alt aspect de prioritate a fost legat de securitatea cibernetică a ţării, domeniu în care SRI a contracarat atacuri \"extrem de dure\" la adresa unor instiuţii fundamentale, una dintre acestea fiind ministerul de Externe. “Aici suntem autoritate naţională şi pot să spun că am avut posibilitatea să contracarăm atacuri extrem de dure la adresa infrastructurii critice a statului pe acest domeniu, inclusiv instituţii fundamentale în stat, precum Ministerul de Externe sau instituţii din domeniul Economiei”, a spus Maior. Directorul SRI a menţionat totodată şi faptul că există o tendinţă de creştere a crimei organizate transnaţionale, transfrontaliere, care s-a manifestat prin acţiuni inclusiv în centrul Bucureştiului, respectiv atacul armat de la Vitan, unde Serviciul a avut o contribuţie decisivă în identificarea făptuitorului. Maior a mai spus că a menţionat şi aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupţia la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului şi activitatea sa curentă.

Taguri articol


12