Stagiu de pregătire la Năvodari pentru juniorii atleţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stagiu de pregătire la Năvodari pentru juniorii atleţi

Sport 26 August 2006 / 00:00 897 accesări

Începînd de ieri, cei mai buni juniorii ai atletismului românesc, din întreaga ţară au început se află pe Litoral. Timp de două săptămîni, aceştia vor efectua stagiu de pregătire centralizată la Centrul Olimpic de la Năvodari. La deschidere au fost prezenţi Ilie Floroiu, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, antrenorul federal Constatin Mihail, Elena Frîncu, directorul Direcţiei de Sport a Judeţului Constanţa şi fostul campion la săritura în lungime, Bogdan Ţăruş. “Este a doua ediţie a taberei de la Năvodari, unde pregătim schimbul de mîine al atletismului românesc. Am promis că vom acorda o atenţie sporită juniorilor III şi cea mai mare parte a celor prezenţi intră în această categorie de vîrstă. Anul trecut am avut în pregătire 40 de copii, acum sunt 50, care vrem să simtă că sunt sprijiniţi”, a spus Ilie Floroiu. Pregătirea va fi îmbinată cu momentele de relaxare, atleţii avînd parte de o supriză pregătită de autorităţile constănţene. “Împreună cu colegii sper să le asigurăm un sejur cît mai plăcut micilor atleţi, pentru că de fapt este o tabără relaxantă. Sper că se vor bucura de razele soarelui şi de programul pregătit de Adriana Strutinsky şi de Primăria Constanţa”, a spus Elena Frîncu. Ei vor avea parte şi de o supriză Juniorii vor rămîne la Năvodari pînă pe 9 septembrie, încheind stagiul cu un concurs de verificare pe stadionul Farul.



12