Stelian Duţu, audiat trei ore şi jumătate la instanţa supremă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În procesul în care este acuzat de prejudicierea bugetului judeţean cu 3,3 milioane de euro

Stelian Duţu, audiat trei ore şi jumătate la instanţa supremă

Eveniment 31 Mai 2007 / 00:00 1349 accesări

Instanţa supremă l-a audiat ieri, timp de trei ore şi jumătate, pe deputatul PD Stelian Duţu, actualul preşedinte al filialei judeţene PD Constanţa, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), într-un dosar în care este acuzat de o fraudă de peste 3,3 milioane de euro. Duţu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Direcţia Naţională Anticorupţie a constatat că, în perioada 1998 - 2004, în calitate de preşedinte al CJC şi ordonator principal de credite, Duţu, cu ştiinţă şi cu rea-credinţă, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu legate de co-finanţarea aferentă unui împrumut de 17.041.000 de dolari, acordat de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa. Concret, spune DNA, plata co-finanţării împrumutului se efectua de CJC din bani proveniţi de la RAJA (beneficiara împrumutului) sub formă de impozit pe profit şi vărsăminte din profitul net al regiei de apă. Potrivit Acordului de împrumut, RAJA a constituit aşa-numitul Fond II D, adică un cont la BCR Constanţa, autorizat de Duţu. Acordul de împrumut obliga CJC să verse în acest cont, banii proveniţi de la RAJA, în termen de maximum cinci zile de la primirea lor. CJC, prin ordonatorul principal de credite, Duţu, a plătit la Fondul II D, în anii 1998 şi 1999, numai o parte din banii datoraţi, acumulînd o restanţă de 54 miliarde de lei vechi. Aceste sume erau producătoare de dobînzi, care se capitalizau lunar, servind tot scopului Fondului II D. Prin urmare, RAJA a fost privată de aceste sume băneşti prin neîndeplinirea obligaţiilor ce reveneau CJC. Mai mult, pentru nevirarea la termen a vărsămintelor în Fondul II D, Consiliul datora penalităţi de întîrziere plus dobînzi-majorări, care, obligatoriu, trebuiau vărsate tot în Fondul II D, în vederea utilizării lor. În pofida atenţionărilor făcute, inculpatul Duţu ar fi refuzat să achite restanţele, iar în consecinţă, RAJA a acţionat în judecată CJC. În 31 martie 2005, Curtea de Apel Constanţa a stabilit, prin hotărîre definitivă şi irevocabilă, că datoria CJC către Fondul II D este de 141.730.620.884 de lei vechi, din care 37.434.189.420 de lei vechi reprezintă restanţa, iar restul, dobînzi-majorări şi penalităţi. Din cercetările procurorilor, a reieşit că suma de 104.296.431.464 de lei vechi (aprox. 3 milioane de euro), majorările de întîrziere şi penalităţile la care a fost obligat CJC, afectează patrimoniul instituţiei respective şi este un prejudiciu produs în deplină cunoştinţă de cauză şi cu rea credinţă de Duţu, prin refuzul de a plăti integral obligaţiile la Fondul II D o perioadă de peste patru ani.

Din probatoriul întocmit de DNA a mai rezultat că Duţu, în calitate de preşedinte al CJC, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile şi însărcinările primite, în sensul că nu a respectat prevederile hotărîrilor CJC referitoare la achiziţia publică privind privatizarea RAJA. Concret, Duţu ar fi depăşit abilitarea primită cu prilejul încheierii actelor juridice, ar fi angajat nelegal obligaţii financiare, fără a garanta recuperarea finanţării asigurate de CJC şi ar fi dispus efectuarea de plăţi, fără să aibă competenţa legală conferită de reglementările în domeniul achiziţiilor publice. Concluzia procurorilor este că suma de 320.000 de euro, care se compune din suma de 40.000 de euro plătită firmei Haskoning Nederaland B.V, în baza unui act adiţional neînregistrat, şi suma de 280.000 euro, plătită în baza unui alt act adiţional nejustificat, reprezintă un prejudiciu produs de Duţu Consiliului Judeţean. Potrivit reprezentanţilor DNA, prejudiciul total provocat în urma săvîrşirii celor două infracţiuni de abuz în serviciu este de aprox. 3.320.000 de euro. Procurorii anticorupţie au dispus şi aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor lui Duţu. Măsura priveşte un apartament în Constanţa (bun comun), cu valoare estimată de 2,8 miliarde lei, şi un autoturism Renault Megan Clasic (bun comun), cu o valoare estimată de 250 de milioane de lei.

Avocatul CJC, Marius Caraiani, a declarat, după termenul de ieri, că Stelian Duţu a invocat în instanţă, din start, diferite excepţii, fie de nelegalitate a sesizării înaintate instanţei, fie legate de faptul că nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală întocmit de DNA. „Toate excepţiile ridicate de avocatul lui Stelian Duţu au fost respinse de completul de judecată, fapt pentru care au decurs audieri mai mult de trei ore. Pe 25 iunie, la următorul termen, vor fi citaţi martorii propuşi de procurorii DNA”, a adăugat Marius Caraiani.



12