Strauss-Kahn i-ar fi plătit cameristei Nafissatou Dialo 1,5 milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strauss-Kahn i-ar fi plătit cameristei Nafissatou Dialo 1,5 milioane de dolari

Externe 22 Ianuarie 2013 / 00:00 388 accesări

Fostul director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, i-a plătit 1,5 milioane de dolari lui Nafissatou Dialo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală, în conformitate cu un acord financiar încheiat în decembrie între cele două părţi, afirmă ”Journal du Dimanche” (JDD). Un acord financiar cu valoare confidenţială a fost anunţat la 10 decembrie, de judecătorul Douglas McKeon, de la tribunalul din Bronx, în cadrul unei audieri care punea capăt unei saga judiciare. Săptămânalul francez menţionează o despăgubire de un milion şi jumătate de dolari, valoare confirmată în anturajul lui DSK. Camerista, originară din Guineea, a primit în realitate un cec cu puţin peste un milion de dolari, 30% din valoarea cecului de la DSK fiind plătită avocaţilor săi, Thompson şi Wigdor, precizează JDD. La această sumă se adaugă indemnizaţiile pe care ea le-a primit de la ”New York Post”, tabloid din grupul lui Murdoch, precizează cotidianul. Nafissatou Diallo a dat în judecată în civil cotidianul american, după ce acesta a tratat-o drept prostituată.

Cu acest acord, DSK s-a debarasat definitiv de afacerea Diallo, la 19 luni după scandalul planetar care l-a constrâns să demisioneze din FMI şi a pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale acestuia în Franţa. El nu va mai trebui niciodată să explice ce s-a întâmplat la 14 mai 2011 în camera sa de la hotelul Sofitel din New York.



12